Fapt divers
VIDEO / A fost încheiată prima etapă de verificare a procedurilor de zbor la aeroportul de la Ghimbav

Aeronava de verificări din zbor YR-CAA aparținând Autorităţii Aeronautice Civile Române a încheiat ieri prima etapă de verificare din zbor a procedurilor de zbor la Aeroportul Brașov, în vederea autorizării acestora.
Au fost verificate procedurile de zbor convenţionale, cât şi RNAV, prin autorizarea cărora Aeroportul Internaţional Brașov-Ghimbav poate fi deschis operațional.
Astfel, Aeroportul Brașov va beneficia chiar din momentul inaugurării de cea mai înaltă tehnologie aplicată în aviația civilă, atât prin implementarea turnului de control virtual, cât şi prin procedurile de zbor convenţionale şi cele bazate pe semnal satelitar, care deschid o nouă etapă în dezvoltarea domeniului aeronautic din România.
-
Evenimentacum 2 zile
Braconieri „prinşi în fapt” de poliţiştii braşoveni, într-o pădure de lângă Poiana Mărului
-
Evenimentacum o zi
Accident chimic la „Uzina de apă” a Brașovului
-
Evenimentacum o zi
FOTO / Furt impresionant de motorină, la Braşov. Un şofer a furat o tonă de combustibil din camionul pe care îl conducea
-
Administrațieacum 3 zile
Ministrul Transporturilor emite ordin pentru certificarea ca aeroport internațional a Aeroportului Braşov
-
Evenimentacum 2 zile
Cinci telefoane şi două genţi, furate de un hoţ, la Făgăraş. Erau nepăzite pe o alee din oraş
-
Turismacum 2 zile
Sinaia, Poiana Brașov și Predeal, staţiunile din ţară cele mai căutate în primele patru luni ale anului. Numărul rezervărlor a crescut cu 50% faţă de anul trecut
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO / Doi turişti au căzut câţiva zeci de metri într-o râpă de pe Valea Caraimanului, din Bucegi
-
Evenimentacum o zi
Doi minori din Covasna au agresat sexual o fată şi au filmat scenele, după ce au îmbătat-o