Connect with us
Publicitate

Fapt divers

VIDEO / 4 martie, 45 de ani de la cutremurul din 1977. Cum arăta Braşovul după marele seism

Publicitate

Publicat

pe

Vineri, la ora 21.22, se împlinesc 45 de ani de la cutremurul din 1977, în care au murit peste 1.500 de oameni, dintre care peste 1.400 numai în Bucureşti, iar alţi aproximativ 11.300 au fost răniţi. Conform datelor oficiale, acum, în Bucureşti sunt consemnate 363 de clădiri aflate în clasa l de risc seismic şi 373 încadrate în clasa a ll-a de risc seismic. Fostul șef al Administrației pentru Consolidări de la PMB spunea că în cazul unui nou cutremur ca în ’77, rapoarte oficiale vorbesc despre 25.000 de victime.

Publicitate

Cutremurul din 4 martie 1977 s-a produs la ora 21:22, a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter şi o durată de circa 56 de secunde.

Datele oficiale arată că în urma cutremurului şi-au pierdut viaţa 1.578 de persoane, majoritatea în Bucureşti, iar alte 11.321 au fost rănite, în principal din cauza prăbuşirii clădirilor.

Chiar dacă la Braşov pagubele nu au fost însemnate, marele cutremur s-a simţit şi la poalele Tâmpei.

Publicitate
Brașov, 4 martie 1977

Brașov, 4 martie 1977

 

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes