Administrație
Viceprimarul Sebastian Rusu critică modul de lucru al primarului Coliban: „imaturitatea politică si dorința lui de a fi «Stăpânul inelelor» au dus la ruperea alianței cu PNL”

Viceprimarul Sebastian Rusu a susținut o conferință de presă prin care a ținut sa lămurească câteva aspecte legate de modul de lucru al primarului Allen Coliban si a expus motivele pentru care lucrurile se opintesc sau nu au o finalitate în folosul brașovenilor. Punctual, Rusu a explicat în detaliu de ce nu mai funcționează alianța PNL-USR la Brașov de ceva vreme.
Ședințe de îndată fără număr, acte întoarse de la Prefectura si contestate în instanță
Viceprimarul Rusu spune ca „Ședința de îndată a Consiliului Local a fost convocată de domnul primar la ora 17:30, într-o regie marca USR, în condițiile în care colegii din Primărie au program de lucru până la ora 16.00, iar ceilalți colegi consilieri locali au fost fiecare la serviciu. A fost o ședință cu 4 puncte, care a durat până la ora 10 și jumătate seara, o <<normalitate>> pentru administrația Coliban. În primul meu mandat de consilier n-am avut în 4 ani de zile atâtea ședințe de îndată sau extraordinare câte am avut până acum în mandatul domnului Coliban”.
Acesta mai susține că „părinții care au participat la ședință au fost induși în eroare. Cu unii am discutat în pauză și le-am explicat că nimeni nu are vreo problemă cu <<școala tampon>>, ci cu problema de legalitate a întregului proiect. E normal să punem la îndoială legalitatea, pentru că vedem toate artificiile și ingineriile primarului, deși dacă stau bine și mă gândesc nu știu dacă domnul Coliban e inginer.
Toate ingineriile primarului au degenerat, sunt acte întoarse de la Prefectură, sunt acte contestate în instanță, unele câștigate. Plus ce s-a afirmat în raportul Camerei de Conturi, unde eu am fost parte în acest control, am dat niște note de relații. După informațiile apărute în spațiul public, i-am cerut domnului primar să-mi înmâneze și mie acel raport, întrucât și eu am fost vizat în acel raport. Nu mi l-a dat. Iar atunci m-am adresat Camerei de Conturi, pentru a-mi da acel raport. Oricine ar fi procedat la fel, ar fi vrut să cunoască măsurile dispuse în privința sa”.
„Vicelui” Rusu i s-a părut suspect si faptul că „toți cei care au depus cererile de luare a cuvântului o făcuseră cu o oră, o oră și jumătate înainte ca noi, consilierii locali să știm de această ședință de îndată. O regie marca USR”.
Invitație pentru toți brașovenii: „veniți la ședințele CL si spuneți-vă ofurile”
Viceprimarul Sebastian Rusu considera absolut normal ca „cetățenii Brașovului să participe la ședințele Consiliului Local. Îi invit pe cetățenii din toate cartierele să participe, de acum înainte la toate ședințele, pentru că problemele sunt multe, să vină să-și spună ofurile. Așa cum vorbim cu ei pe stradă, că e plin de gunoaie, că nu se asfaltează, că e plin de gropi, că sunt o grămadă de traversări de străzi sunt lăsate la nivel de piatră, avem zeci de exemple. În loc să se ocupe de acestea, doamna administrator public al Brașovului e mai preocupată să facă jocuri politice, de a alerga de la unii la alții și să facă tot felul de inginerii, în loc să iasă pe teren. Să lase tocurile deoparte, să-și pună adidașii și să vadă ce are de făcut, pentru că asta presupune munca”.
Primăria, legata la mâini in privința toaletării si tăierii copacilor
Sebastian Rusu mai susține ca „în primăvara acestui an cele mai multe reproșuri le-am avut în legătură cu toaletările și tăierea copacilor. Pentru că serviciul specializat din Primărie nu mai poate să mai ia vreo decizie până când nu se consultă cu acea Fundație ProPark, pe care domnul Coliban a adus-o. Deși era în atribuțiile mele, la acel moment am refuzat să semnez acel parteneriat și atunci l-a semnat chiar domnul primar. De ce am refuzat? Pentru că responsabilitatea în caz de incidente sau accidente este a noastră, a Primăriei, iar acea fundație nu răspunde cu nimic!
Este o foarte proastă organizare, pe care toată lumea o vede, și acest prost management se observă în toate instituțiile subordonate Primăriei fie că vorbim de RIAL, de Corona sau oricare alta. În toate instituțiile în care domnul primar s-a implicat și a luat frâiele – vorba vine -, putem să vedem foarte bine ce s-a întâmplat, sunt lucruri și realități pe care le poate observa orice cetățean al municipiului Brașov, nu pot să fiu acuzat de subiectivism”.
Un alt punct sensibil a fost cel legat de proiectul mesei calde in școlile brașovene, repus de primarul Coliban din nou pe ordinea de zi, acum în ședința de îndată. „Nu este vorba un proiect propriu-zis, ci doar de un studiu. Consider că ar fi mai bine să se facă un proiect-pilot cu acea cantină de la CATTIA, pentru că Agenția Metropolitană are oameni angajați dacă dorește să implementeze acest proiect al <<Mesei calde în școli>>, are un buget de 2,2 milioane de euro din care poate să facă aceste lucruri, nu văd de ce trebuie să ceară bani suplimentari.
În plus, există varianta cu acea cantină de pe strada Panselelor, care nu trebuie să fie numai o cantină socială, pentru că poate să deservească și școlile. În viziunea noastră trebuie să fie o cantină multifuncțională, la suprafața pe care o are, de 500 mp – o suprafață foarte mare pentru o cantină”, susține viceprimarul Rusu.
De ce s-a rupt alianța PNL-USR la Brașov
Apoi, Sebastian Rusu a expus motivele pentru care alianța PNL-USR n-a mai funcționat la Brasov. „Fiecare primar trebuie să aibă toată maturitatea politică necesară pentru a-și asigura majoritatea. Nici un primar nu va putea să aibă un Consiliu Local doar cu partidul său. La Brașov domnul Coliban a fost binecuvântat cu o alianță cu PNL, în care avea majoritate absolută. Nu mai avea nevoie de nicio alianță pentru orice proiecte care necesitau 2/3 din voturi.
Imaturitatea politică a primarului Coliban și dorința de a fi <<Stăpânul inelelor>> au dus la dizolvarea acestei alianțe, una forțată, în care ne-am tot chinuit s-o ținem, existând foarte multe frecușuri. A fost foarte greu să mai reziste această alianță, deoarece în atribuțiile-mi delegate începuseră să intervină tot felul de consilieri de-ai domnului Coliban, la un moment dat erau vreo 20, de nu mai știa nimeni cine e și al cui e.
Am avut o discuție cu viceprimarul din Câmpulung Muscel, colegul meu Nicu Zaharia, care și-a dat demisia din funcția de viceprimar după metodele și retragerea atribuțiilor pe care i le-a aplicat doamna primar Lasconi, colega domnului Coliban. Vedeți, lucrurile sunt cât se poate de asemănătoare, toți merg după o regie și în acest fel nu se va putea face niciodată performanță, fie că vorbim de Brașov sau de nivel național”, crede „vicele” PNL-ist.
Sportul brașovean, regres total în mandatul lui Coliban
În conferința de presa de ieri, Sebastian Rusu a atins si problema sportului brașovean din ultimii doi ani. „Am avut printre atribuții și clubul Corona Brașov. Erau atribuții pe care trebuia să mi le fac, după care urma o evaluare, să vedem ce obiective am avut și dacă mi le-am îndeplinit. Dar domnul primar a venit și mi-a retras atribuțiile pe Corona, pentru că eu nu am fost de acord să desființăm secția de fotbal în timpul campionatului și să facem o mârlănie, pentru că nu s-ar fi putut numi altfel dacă i-am fi lăsat pe acei oameni pe drumuri.
Domnul primar nu a mai vrut să aloce bani la fotbalul de la Corona și am încercat să-i salvăm prin acel FC Brașov, în care din nou s-a implicat <<Stăpânul inelelor>>, și-a pus amprenta și lucrurile au degenerat, dânsul rămânând membru în asociația respectivă. Aceasta cu toate că la un moment dat am avut dorința lui Dragoș Ivăncescu și Edi Gherghe, cei care aveau înregistrată o asociație cu numele Steagu Roșu și au dorit să ne-o dea gratis. Însă domnul primar nu a dorit și a venit cu asociația dânsului”, susține Rusu.
Dedu, funcție de manager sportiv cu decizie peste directorul de la Corona si salariu de patru ori mai mare
Apoi acesta a continuat scoțând la suprafață câteva enormități legate de clubul primăriei. „Legat de clubul Corona, acum câteva luni am cerut un audit, au fost tot felul de discuții și probleme. Am depus un proiect de hotărâre de Consiliu Local în acest sens, dar domul primar a refuzat să-l pună pe ordinea de zi, deși conform legii avea obligația să-l pună în termen de 30 de zile. Lucrul acesta nu s-a întâmplat, au existat și niște contre pe acest subiect.
Iar la două luni de zile după, domnul director de atunci a fost convins de către domnul primar să-și dea demisia. După care a ieșit în presă și a început să facă tot felul de acuzații legate de imixtiunea politicului și a domnului primar în conducerea acestui club.
Culmea, printr-un e-mail, fostul director m-a căutat și mi-a spus că nu e normal să vină la Corona acest domn Dedu, că el a avut un salariu de șase mii și ceva de lei și că domnul Dedu vine pe 5.000 de euro, că-și va aduce o gașcă de la București, că bugetul clubului va fi impactat etc. I-am răspuns la e-mail, am avut o discuție civilizată.
Care este logica lucrurilor? Acum noi nu avem director la Corona! Totul depinde de semnătura acelui director. Mi se părea normal ca director interimar să fie un om de sport, e directorul de la Direcția de Administrare Infrastructură Sportivă sau un om din Corona care ar putea să fie interimar.
Domnul Coliban a ales să pună director interimar un inginer de la Serviciul Public Local de Termoficare. Vă dați seama cât de inspirat a fost?! Eu cred că domnul Coliban are o slăbiciune pentru ingineri. Un inginer să conducă un club sportiv cum e Corona și să semneze niște hârtii care, la un moment dat, îi vor atrage o responsabilitate”, a declarat Sebastian Rusu.
Totodată, acesta susține ca lucrurile nici nu par a se îndrepta prea curând in privința clubului Corona. „În continuare nu avem director la Corona, acel post va trebui scos la concurs, dar domnul primar începe din nou împotriva firii. Mi s-ar fi părut normal ca acest club să aibă mai întâi un director după un concurs și abia apoi să discutăm de acest manager sportiv sau cum vrea să fie adus domnul Dedu. Pentru că va veni pe un contract de activitate sportivă, deoarece nu poți să dai 5.000 de euro pe un contract de muncă, caz în care, bineînțeles, ar trebui să dea concurs de ocuparea a postul și să-l ia. Deci: va trebui să avem un director cu salariu de 6.000 și ceva de lei și care să primească ordine de la un manager, care la rândul lui să încaseze 5.000 de euro. Interesant! Un director care va purta toată răspunderea actelor pe care le semnează, întrucât acest club sportiv municipal e o instituție publică ce funcționează după niște reguli foarte clare. Un director care să ia niște decizii după spusele acestui manager. Mie nu mi se pare normal!
Sau poate acest concurs de director va fi câștigat de cine trebuie!? Ar fi foarte interesant de văzut condițiile în care se va desfășura și cine va fi câștigătorul, să vină un director și pe semnătura sa să răspundă legal pentru ceea ce se întâmplă în club, dar să-și primească directivele de la un manager sportiv.
O lipsă totală de viziune, așteptăm să vedem ce se întâmplă mai departe cu clubul Corona, pentru că este clubul brașovenilor, care trebuie să-i ajute pe copiii brașoveni și care trebuie să ne facă să fim mândru de el”, a punctat viceprimarul Sebastian Rusu.
„Regia USR: victimizarea primarilor”
În încheiere viceprimarul arata cu degetul spre aleșii USR si susține ca aceștia funcționează după aceiași regie indiferent de localitatea unde au fost aleși. „Din păcate trebuie să conștientizăm această victimizare a USR-ului în toate primăriile din România. Dacă e să ne uităm bine, e hilar cum toți primarii USR, fie că vorbim de Coliban, de Clotilde Armand, Nicușor Dan sau Fritz de la Timișoara, ei bine toți primarii USR merg în aceeași linie: toți se plâng de sabotajul celorlalte partide, de lipsa de ajutor a sistemului și așa mai departe. Este ciudat să crezi că în fiecare municipiu unde ei sunt primari lucrurile se întâmplă la fel. De ce le e așa greu, pentru că dânșii sunt la putere?!
La Brașov Coliban e la putere, el e primar, nu e în opoziție să se victimizeze așa cum o face. Aceste situații mi se pare penibile, pentru că oamenii nu ne-au ales în funcții să ne plângem toată ziua de ceea ce nu putem face, ci ne-au votat pentru a face lucruri. Iar un primar are datoria de a-și asigura o majoritate, o majoritate pe care la Brașov au avut-o și nu și-au mai dorit-o. Sunt convins că în momentul în care au simțit că nu vor mai prinde alt mandat la Brașov și-au zis să treacă mai bine pe partea de victimizare, de ceartă, să facă circ pentru acolo se pricepe cel mai bine USR-ul”, a încheiat Rusu.
-
Evenimentacum 12 ore
Peripeţiile unui braşovean care a vrut să vină acasă cu avionul, de la Barcelona: „Am aterizat în București. Ni s-a comunicat în timp ce așteptam în Madrid decolarea. Zborul a fost în 3 octombrie în loc de 4 octombrie”
-
Socialacum 2 zile
Reduceri și gratuități pentru elevii și studenții din Brașov care circulă cu autobuzele și troleibuzele RATBV. Beneficii vor fi și pe liniile de transport metropolitan
-
Administrațieacum 2 zile
FOTO / Lucrările la terminalul RAT de lângă gara Brașov sunt aproape de final. Proiectul se află în faza de finisaje
-
Turismacum 2 zile
Aproape un milion de turişti au ajuns în Braşov în primele opt luni ale anului. Locul trei naţional, după Constanţa şi Bucureşti
-
Culturalacum 2 zile
Cinematografele Astra și Modern, din Brașov, vor fi redeschise luna aceasta pentru mai multe festivaluri de film. Peste 50 de proiecții vor fi pregătite pentru cinefili
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Doi traficanți de droguri au fost prinși în flagrant pe o stradă din Brașov. În mașina suspecților au fost găsite substanțe interzise, un pistol airsoft, arme albe și suma de 10.000 de lei
-
Evenimentacum 15 ore
Scandalagii din Feldioara, care s-au bătut cu jandarmii pe o plajă din Costinești, s-au întors acasă. Vecinii spun că indivizii au devenit de nerecunoscut
-
Evenimentacum 9 ore
FOTO / Controale ale inspectorilor DSV în mai multe depozite frigorifice din Braşov, Bucureşti şi alte 4 judeţe. Peste o tonă de carne a fost confiscată