Connect with us
Publicitate

Fapt divers

Viaţa oamenilor amărâţi din Gârcini. Locul în care curierii nu îndrăznesc să intre

Publicat

pe

Sursa foto: libertatea.ro

Cartierul Gârcini din municipiul Săcele are 6.000 de locuitori, în majoritate, de etnie romă. Oraşul, situat la 12 kilometri de Braşov, are 30.000 de locuitori, deci a cincea parte din populaţia lui stă în păienjenişul de uliţe înguste, parţial acoperite cu pietriş, parţial legate la apă şi electricitate. 

Publicitate

Un recensământ local, realizat de Primăria Săcele, din casă în casă, acum cinci ani, arăta că media de vârstă a cartierului este de 22 de ani. Peste jumătate dintre locuitorii din Gârcini sunt minori. Foarte puţini, în jur de 4,5 la sută, au peste 60 de ani. „La 45 la sută, nu avem nicio informaţie despre sursa de venit”, spunea primarul Virgil Popa.

Aici, la marginea cartierului, pe DN1A, se opresc curierii. „Nu livrează în zonă, pentru că sunt «ţigani răi»”, declara o învăţătoare de la şcoala din Gârcini, pentru Libertatea.

Călătorie spre centrul Pământului

Publicitate

„Da, aşa e, sunt ţigani răi”, confirmă Adrian. „Vreau să scap de aici, să scap de ţigani”. „Păi, şi tu eşti…”, „Da, da eu nu sunt ca ei, sunt om cu frica lui Dumnezeu. Muncesc şi vreau să-mi cresc copiii în pace”. 

Are şapte copii şi 35 de ani. Şcoală n-a făcut. „Două clase, atât”. Tatăl a murit, mama lui, bolnavă de inimă, stă împreună cu el, într-o casă de tip vagon, unde locuiesc mai multe familii.

DN1A rămâne sus, departe, când cobori spre curtea unde stă Adrian. E ca şi cum ai coborî în fundul unei prăpăstii. Atât de jos, încât şi soarele pare mai mic şi mai rece de aici. Se întunecă în plină zi. Gardurile în diverse stadii de dezmembrare nu îngăduie secrete şi prin porţile crăpate se iţesc capete care scanează şi întreabă, fără să se formalizeze, încotro?, la cine? şi pentru ce?

Ana, soţia, îl întâmpină pe Adrian cu cel mai mic în braţe. Femeia are 29 de ani. Opt clase. Surâde când spune asta, ca şi cum şi-ar aminti de ceva foarte drag, dintr-o altă viaţă. În viaţa actuală, şcoala nu i-a folosit la nimic. Legănându-şi băieţelul, şopteşte ca pentru sine că nu mai poate, „ăsta e ultimul”.

Pasagerii de pe casa-vapor

Publicitate

Copiii sunt: Adriana, 12 ani, Maria, 11 ani, Şerban, 9 ani, Silviu, 8 ani, Lucian, 6 ani, Nicholas, 3 ani, şi Sorin, 2 ani. Merg care la şcoală, care la grădiniţă, în schimburi.

Ana îi duce şi îi aduce, şi pe copii, şi pe Adrian, când pleacă la muncă. „Mă păzeşte de ţigani, până la drum”, explică el. Ca şi cum şapte prunci n-ar fi fost de-ajuns, pe umerii largi ai tinerei femei cade şi grija acestui bărbat care vorbeşte despre „voia Domnului Hristos” şi care nu ştie să se bată. E blând ca porumbeii.

Tatăl Anei, Constantin, care stă în aceeaşi casă cu ei, recunoaşte că pe prima lui soţie, care l-a şi părăsit, o mai „atingea”. Ana îl ascultă dând mustrător din cap. Nu erau doar „atingeri” alea, observă ea. Constantin s-a recăsătorit cu Mia, o femeie surdomută, mai tânără, dar de care trebuie să aibă el grijă. „N-o pot lăsa pe stradă, că nu aude maşinile şi dacă o loveşte…”.

În celelalte camere ale casei, stau mama lui Adrian şi două mame singure, cu copiii lor. Una îşi caută de lucru. Cealaltă, îmbrăcată să plece la staţia de autobuz, e recunoscătoare că e „sănătoasă şi pe picioare şi pot merge la muncă, mai mult n-am nevoie”. E femeie de serviciu într-un mall din Braşov. Face naveta.

Casa e mare, cu pod înalt, în stil săsesc. Are urme de tencuială roz. Pe dinafară, pare masivă ca un vapor, cârpit cât să nu ia apă, pentru că toţi aşteaptă să plece de aici undeva, cândva, să păşească pe un mal stabil. Câteva geamuri sunt sparte, „au dat ţiganii cu pietre, noaptea”, arată Adrian spre ramele goale.

Întregul reportaj îl puteţi citi pe libertatea.ro

Publicitate
Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes