Turism
Viaţa a revenit la normal, la Braşov. Sâmbătă, centrul oraşului s-a umplut de turişti care au profitat de soare şi de vremea bună

Centrul Istoric al Braşovului a redevenit o zonă aglomerată, în care localnicii şi turiştii umplu terasele şi barurile din zonă.
Viaţa a revenit foarte aproape de normal la Braşov, cel puţin după numărul de persoane din Centrul Istoric al oraşului. Atraşi de meciurile de la Campionatul European de Fotbal, localnicii au umplut sâmbătă terasele şi barurile încă de vineri seara, 11 iunie, transmite adevarul.ro.
„E minunat! Te simţi din nou bine. Mai ales după perioada asta de pandemie, te simţi din nou om: fără mască, fără distanţare, la o bere cu prietenii şi vedem un meci. Cum joacă Turcia cu Italia, am hotărât că ţinem cu Italia, că sunt mai apropiaţi de noi”, spune unul din iubitorii fotbalului care au decis să vadă meciul de deschidere în oraş.
„Am aşteptat de multă vreme lucrul ăsta. Ne-am vaccinat cu toţii de ceva vreme, unii chiar din ianuarie, pentru că lucrează în domenii esenţiale. La meciul din seara asta ţinem cu Italia, pentru că nu am avut prea multe opţiuni”, a spus un alt tânăr.
„La fotbal nu avem nicio favorită, din moment ce România nu e la turneu. Dar am aşteptat de multă vreme momentul acesta şi ne bucurăm de prieteni şi de fotbal”, a spus un alt fan al sportului-rege.
Sâmbătă, 12 iunie, Braşovul s-a bucurat de o vreme foarte frumoasă, astfel că zona centrală a fost aproape la fel ca înainte de pandemie. Pe terasele din întreg Centrul Istoric al oraşului cu greu găseai un loc liber, iar lumea se bucura de vremea bună şi de relaxarea măsurilor.
„E soare, ne bucurăm de începutul verii, de vreme bună, să fim sănătoşi, cu familia, cu copiii, cu toată lumea aici şi ne bucurăm de tot ce înseamnă ziua de astăzi”, spune un tătic care se juca împreună cu băieţelul său.
„Este foarte frumos şi este un punct turistic foarte atractiv. Ne-am plimbat cu trenuleţul, am vizitat tot Braşovul şi este un oraş foarte frumos. Noi suntem de la Slatina şi mai stăm şi mâine pentru că este foarte bine, am revenit la viaţa normală”, se bucură un turist.
„Am ieşit să ne bucurăm de vremea asta bună. Eu vin în fiecare zi aici, de multă vreme. Chiar şi când era obligatoriu cu mască prin tot oraşul, îmi luam masca şi veneam aici, să mă bucur de aer. Astăzi e foarte multă lume, în cursul săptămânii nu e chiar aşa aglomerat”, constată o localnică.
Dacă în jurul prânzului centrul a fost luat cu asalt de turişti şi de braşovenii care doreau să se bucure de soare şi de frumuseţea oraşului, după amiaza şi seara a venit din nou rândul suporterilor să îşi dea întâlnire pe terase, unde să se bucure împreună de meciuri.
-
Evenimentacum 2 zile
Bărbat tâlhărit şi bătut de o prostituată, pe bulevardul Griviţei din Braşov, după ce a refuzat avansurile ei. Femeia a fugit cu 200 de lei
-
Administrațieacum o zi
S-a aflat data şi ora când primul avion va ateriza pe Aeroportul Braşov
-
Turismacum 2 zile
FOTO – VIDEO / Pădurea cu arbori seculari, motorul turismului din satul Mercheașa. Cum a ajutat un stejar bătrân de peste 920 de ani la dezvoltarea micilor afaceri din zonă
-
Economicacum 2 zile
O fabrică de căști din Brașov și-a crescut profitul de 36 de ori, în doar doi ani. Compania Sennheiser, de la Ghimbav, a înregistrat un câștig de peste 24 de milioane de lei, în 2022
-
Administrațieacum 2 zile
Încă trei toalete automatizate au fost puse în funcțiune, în Brașov. Un singur WC inteligent costă în jur de 50.000 de euro
-
Entertainmentacum 2 zile
Cum a fost învinsă Jandarmeria Română de un turist amendat pentru că a urcat în masivul Piatra Craiului fără buletin
-
Administrațieacum o zi
Peste 7 milioane de lei va cheltui Consiliul Județean Brașov pentru exproprierile din traseul viitoarei ocolitoare a Drumului Național 1
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Incendiu izbucnit la o mașină parcată în curtea unei case din Brașov