Connect with us
Publicitate

Administrație

Veşti excelente! În minivacanţa de Sf. Andrei se schiază în Poiana Braşov. Este prima dată de la modernizarea domeniului schiabil când sezonul de schi se deschide în luna noiembrie

Publicat

pe

De joi, 30 noiembrie, începând cu ora 9.00, se va schia pe toate pârtiile din zona superioară a masivului Postăvarul, fiind pentru prima dată de la modernizarea domeniului schiabil când se deschide sezonul de schi în luna noiembrie. De asemenea, se va schia pe cele două pârtii pentru începători, Stadion și Bradul.

Publicitate

În ședința de astăzi Consiliul Local a aprobat facilitățile și noile tarife pentru actualul sezon de schi. Cea mai importantă facilitate este cea referitoare la acordarea reducerilor pentru iubitorii sporturilor de iarnă din municipiul Brașov. Din acest sezon cei care au domiciliul în orașul nostru vor plăti, în zilele de miercuri, 50% din valoarea cartelelor de schi valabile în acea zi, respectiv ski-pass-urile de o zi, cele valabile 4 ore, precum și cele cu valabilitate de la orele 11.00, 13.00 și 14.00.

O altă facilitate este cea referitoare la persoanele cu dizabilități și însoțitorii acestora, care vor plăti cu 10% mai puțin, iar pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, Ana Teleferic va organiza evenimente dedicate pe pârtiile pentru începători.

Totodată, a fost aprobată și propunerea introducerii cartelei de sezon, personalizată și netransmisibilă.

Publicitate

„Astăzi venim cu vești bune pentru iubitori sporturilor de iarnă. În 30 noiembrie se deschide sezonul de schi din Poiana Brașov. Datorită temperaturilor favorabile și ninsorilor din ultimele zile, am reușit amenajarea pârtiilor din partea superioară, unde stratul de zăpadă bătută pe pârtie are o grosime de 30 de centimetri, fiind în condiții foarte bune. Se va schia în zona superioară, asta însemnând partea superioară a Drumului Roșu, Doamnei, Lupului, Kanzel și pregătim și Ruia. Deschiderea sezonului aduce și alte vești bune pentru brașoveni: din acest sezon, în fiecare zi de miercuri, ei vor avea tarife reduse cu 50% pentru transportul pe cablu. În același timp, avem noi facilități pentru persoanele cu dizabilități, iar pentru cei care își doresc să schieze foarte mult sau fac schi de performanță, am pregătit ski-passul valabil pentru întregul sezon“, a declarat primarul Allen Coliban.

Se va putea schia în zona superioară a pârtiilor Lupului și Drumul Roșu, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri), precum și pe pârtiile Kanzel, Doamnei, cu ieșire în Drumul Roșu, apoi către telescaunul Ruia. De asemenea, vor fi deschise și pârtiile pentru începători, Bradul și Stadion.

Starea pârtiilor este foarte bună, mai ales că în ultima perioadă s-au înregistrat temperaturi negative, care au permis funcționarea non-stop a instalațiilor de producere a zăpezii artificiale, la care s-au adăugat și precipitațiile sub formă de ninsoare. În aceste condiții, în ultimele zile s-a lucrat într-un ritm susținut pentru a fi posibilă deschidere a pârtiilor.

Stratul de zăpadă bătută de pe pârtiile din partea superioară a masivului are o grosime de 30 de centimetri și o lățime, în medie, de 20 de metri.

În ceea ce privește noile tarife, cea mai mare influență a avut-o modificarea cotei TVA de la 5 % la 19%, respectiv o majorare de 14%, la care s-au adăugat creșterea cheltuielilor cu energia și salarizarea, de 3% (majorare sub rata inflației, de 8,1% octombrie 2022 – octombrie 2023). Astfel, s-a ajuns la o medie a majorării tarifelor cu 17%.

Publicitate

Instalații pe cablu și de unde procurăm bilet

De joi, 30 noiembrie, vor fi funcționale telegondola, cabina Capra Neagră, telescaunul Ruia și teleschiurile Bradul și Stadion. Ultima urcare va fi la ora 16.00.

Pentru achiziționarea ski-pass-urilor, există în total 3 puncte de vânzare (casieriile de la telegondolă, de la telecabina Kanzel și de la telecabina Capra Neagră) și două automate amplasate în parcarea multietajată din Poiana de Jos. În plus, pentru recuperarea garanției de 10 lei plătite pentru ski-pass, pe lângă casierii vor funcționa și două automate, la telecabina Capra Neagră și la telegondolă. La toate casieriile este posibilă și plata cu cardul.

TARIFE DE ACCES LA TRANSPORTUL PE CABLU ÎN

 POIANA BRASOV SEZON 2023-2024

TIP CARTELA ADULŢI COPII 6 – 12   ANI
TELECABINE
URCARE SIMPLĂ 35 LEI 25 LEI
URCARE ŞI COBORÂRE 60 LEI 30 LEI
COBORÂRE 35 LEI 25 LEI
TELECABINE, TELEGONDOLĂ, TELESCAUNE ŞI TELESCHIURI
10 puncte 65 LEI 35 LEI
20 puncte 120 LEI 60 LEI
30 puncte 170 LEI 90 LEI
60 puncte 300 LEI 160 LEI
80 puncte 350 LEI 195 LEI
120 puncte 500 LEI 280 LEI
240 puncte 850 LEI 460 LEI
Cartela de sezon personalizata si netransmisibila 5.000 LEI 3.000 LEI
ABONAMENTE
De la ora 1100 165 LEI 95 LEI
De la ora 1300 130 LEI 65 LEI
De la ora 1400 80 LEI 50 LEI
4 ore (din momentul cumpărării) 150 LEI 90 LEI
1 zi 200 LEI 120 LEI
2 zile 350 LEI 180 LEI
3 zile 480 LEI 250 LEI
4 zile 580 LEI 310 LEI
5 zile 680 LEI 360 LEI
6 zile 780 LEI 420 LEI
10 zile din sezon(consecutive sau nu) 1.450 LEI 850 LEI
20 de ore din sezon (timp minim 1 h ) 660 LEI 365 LEI
GARANTIE CARTELA 20 LEI 20 LEI

 NUMĂR PUNCTE ANULATE PE TIP DE INSTALAȚIE DE TRANSPORT PE CABLU

Publicitate

Sezon 2023 – 2024

Instalație de transport pe cablu Poiana Brașov LUNI -DUMINICA

 In perioadele

09.12.2023 –31.12.2023

22.01.2024 –22.02.2024

 

 

VINERI -DUMINICA

In perioadele

05.01.2024 – 07.01.2024

12.01.2024 – 14.01.2024    

19.01.2024 – 21.01.2024

23.02.2024 –  25.02.2024

01.03.2024 – 03.03.2024

LUNI – JOI

In perioadele

01.01.2024 – 18.01.2024

26.02.2024 – 21.03.2024

LUNI –DUMINICA

In perioada

04.03.2024 – 07.04.2024

Telecabina Capra Neagră 6 puncte 6 puncte 5 puncte 5 puncte
Telegondola Postăvarul 6 puncte 6 puncte 5 puncte 5 puncte
Telecabina Kanzel 5 puncte 5 puncte 4 puncte 4 puncte
Telescaun Ruia 4 puncte 4 puncte 3 puncte 3 puncte
Telescaun Lupului 3 puncte 3 puncte 2 puncte 2 puncte
Teleschi  Bradul 2 puncte 2 puncte 2 puncte 2 puncte
Teleschi Ruia 2 puncte 2 puncte 2 puncte 2 puncte
Teleschi Subteleferic 2 puncte 2 puncte 2 puncte 2 puncte
Teleschi Stadion 1 punct 1 punct 1 punct 1 punct

Recomandări Serviciul Salvamont

  • Purtați întotdeauna echipament adecvat care să vă protejeze de precipitații, vânt și care să vă ofere confortul termic de care aveți nevoie. Echipamentul adecvat trebuie întotdeauna dublat și de un echipament de protecție, din care să nu lipsească casca, ochelarii, mănușile de schi și, nu în ultimul rând, protecția de coloană.
  • Schiați cu o viteză în care să fiți întotdeauna în control, pentru a putea evita sau opri în siguranță, indiferent de manevrele celor de dinaintea voastră. Adaptați permanent viteza condițiilor meteo, de trafic, stării pârtiilor, dar mai ales pregătirii voastre, atât tehnice, cât și fizice.
  • Urcați și staționați numai pe marginea pârtiei și numai în zonele în care ceilalți schiori să vă poată repera ușor (nu sub ruperi de pantă, curbe, etc.).
  • În zonele înguste, nu staționați niciodată, iar când schiați, asigurați-vă că lăsați culoare de trecere, pentru ca ceilalți practicanți să vă poată depăși.
  • Schiorilor începători le recomandăm să apeleze, cu cea mai mare încredere, la un instructor de schi autorizat. Astfel vor fi permanent în siguranță, nu vor ajunge pe pârtii care să le depășească nivelul și nu se vor rătăci. În plus vor învăța să schieze într-o manieră corectă, care ulterior va fi mult mai ușor de dezvoltat, iar progresul va fi unul exponențial mai rapid decât dacă aleg să învețe singuri. Dacă aleg totuși să învețe singuri, să se asigure ca rămân pe pârtiile de începători, BRADUL și STADION, și să nu urce pe pârtia Drumul Roșu decât în momentul în care sunt capabili să oprească și să ocolească în condiții de siguranță. Să nu urce pe masiv aproape de ora închiderii instalațiilor de transport pe cablu. Coborârea unei pârtii ca Drumul Roșu este foarte solicitantă și poate dura mult mai mult decât anticipați. Astfel, riscați să fiți prinși de lăsarea întunericului. Aducem la cunoștință faptul că pârtiile se închid la jumătate de oră de la ultima cursă, de regulă la ora 16:30.
  • Schiorii avansați sunt sfătuiți să nu iasă niciodată de pe pârtiile amenajate, deoarece stratul de zăpadă poate ascunde multe pericole (bolovani, cioate, șanțuri etc.). În plus, făcând acest lucru se pot rătăci foarte ușor, mai ales dacă vorbim de condiții meteo care includ ceață. Să nu schieze cu viteză mare pe pârtiile destinate nivelurilor avansate sau medii. Acest lucru poate favoriza producerea unor coliziuni, prin diferențele mari de viteza generate între ei și cei care schiază mai lent.
Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes