Connect with us
Publicitate

Economic

Veste importantă pentru mediul de afaceri din Braşov. Allview va începe tranzacţionarea la bursa de la Bucureşti

Publicat

pe

Compania Visual Fan Braşov, care comercializează diverse gadgeturi, precum tablete şi telefoane mobile, sub marca Allview, începe pe 26 iulie 2021 tranzacţionarea la bursa de la Bucureşti sub simbolul ALW, potrivit Tradeville.

Publicitate

Începerea tranzacţionării vine în contextul în care în luna aprilie compania a încheiat un plasament privat intermediat de Tradeville în urma căruia a atras circa 15 mil. lei de la investitori la preţul de 140 de lei pe acţiune. Plasamentul a fost realizat prin majorare de capital cu aport în numerar, respectiv emiterea a 111.100 acţiuni, subscrierea minimă fiind de 121.000 de lei.

“Visual Fan a reuşit să atragă peste 15 milioane lei cu această ocazie, fonduri destinate finanţării activităţii curente, accelerării vânzărilor şi intensificării campaniilor de marketing. Subscrierile totale înregistrate au fost de aproape 100 milioane lei. În urma încheierii cu succes a plasamentului privat, capitalizarea anticipata a Visual Fan se situează la peste 155 milioane lei”, potrivit Tradeville.

Reprezentanţii societăţii de intermediere adaugă că prioritatea Visual Fan după listarea este capitalizarea puternică a companiei prin intermediul tuturor mecanismelor bursiere, inclusiv majorări ale capitalului social cu acţiuni gratuite acordate anual.

Compania a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 82,75 milioane de euro (404,61 milioane de lei), în timp ce profitul net s-a situat la 4,88 milioane de euro (23,86 milioane de lei), evoluţie susţinută de creşterea vânzărilor, inclusiv de oportunităţi comerciale apărute în relaţia cu China, pe fondul pandemiei de COVID-19. În 2019, compania a raportat o cifră de afaceri de 86 milioane lei şi un profit de 1,84 milioane lei.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes