Util
Veste bună pentru turiştii care vor să urce pe Transfăgărăşan. Pot vedea live cum e vremea şi cum se prezintă drumul: „Pot să vadă dacă este sau nu este zăpadă, pot să vadă cât de aglomerat e traficul”

Începând din această vară, turiştii care vor să parcurgă cel mai spectaculos drum al ţării, Transfăgărăşan, redeschis circulaţiei la 15 iunie, pot vedea live cum este la 2.000 de metri altitudine.
Mai exact, pot urmări în timp real, graţie unei camere web, imaginile pe care le văd cu ochiul liber salvatorii de la Baza Salvamont Argeş – Cota 2000, bază poziţionată de-a lungul drumului montan, într-o curbă dinaintea intrării în tunelul Bâlea, la aproximativ trei kilometri de Lacul Bâlea, transmite adevarul.ro.
Turiştii nu trebuie decât să acceseze camera web (Webcam Salvamont Arges Cota 2000 Transfagarasan (roxy-world.ro) şi să decidă dacă fac sau nu drumul.
„Îmi doream de mult să avem aşa ceva la Cota 2000. Camera web îi ajută pe turişti să vadă, live, starea vremii, ceea ce e foarte important. Pot să vadă dacă este sau nu este zăpadă, pot să vadă cât de aglomerat e traficul, pentru că am ţinut să prindem şi şoseaua… Dacă eşti pe undeva pe la Cârţişoara sau pe la baraj şi vrei să treci Transfăgărăşanul, te uiţi mai întâi, iar dacă vezi că e foarte aglomerat şi se circulă foarte greu sau drumul e blocat, mai amâni”, explică, pentru „Adevărul”, Ion Sănduloiu, directorul Salvamont Argeş.
Investiţia reprezintă o sponsorizare, Serviciul Salvamont asigurând doar curentul electric care alimentează camera. „Streamingul e asigurat de sponsorul care găzduieşte camerele”, mai spune Ion Sănduloiu.
Alte două camere web oferă, pe acelaşi site, imagini live de la Cabana Bâlea Lac (cu vedere spre Lacul Bâlea şi Telecabina Bâlea Lac) şi de la Telecabina Bâlea Lac (cu vedere spre Transfăgărăşan).
-
Administrațieacum 2 zile
S-a aflat data şi ora când primul avion va ateriza pe Aeroportul Braşov
-
Administrațieacum 3 zile
Peste 7 milioane de lei va cheltui Consiliul Județean Brașov pentru exproprierile din traseul viitoarei ocolitoare a Drumului Național 1
-
Administrațieacum 2 zile
Brașov, singurul oraș din România care luptă pentru titlul de Capitală Verde Europeană în 2025. Alte nouă oraşe din Europa în competiţie
-
Fapt diversacum 3 zile
VIDEO / „Amintiri de la înălțime”. Imagini spectaculoase filmate din dronă cu drumul șerpuit spre Poiana Brașov
-
Administrațieacum 2 zile
Încep licitaţiile pentru spaţiile comerciale din Aeroportul Braşov. Ce preţuri vor fi percepute pentru comercianţi
-
Fapt diversacum 2 zile
Festival de locuințe mobile, la Râșnov. Zeci de proprietari de căsuțe sunt așteptați la Tiny House Festival, eveniment care va avea loc la sfârșitul lunii iunie
-
Economicacum 3 zile
Hotelul Coroana – Postăvarul a fost scos la vânzare. Compania Aro Palace cere 9,1 milioane de euro
-
Fapt diversacum 2 zile
Se caută preoți în parohiile din Brașov și Sibiu. Mitropolia Ardealului a scos la concurs șase posturi clericale vacante