Social
Valeriu Gheorghiță: Din trimestrul trei ar putea începe vaccinarea copiilor între 12 și 15 ani

Coordonatorul campaniei de vaccinare din România, Valeriu Gheorghiță, a declarat joi seară, la Digi 24, că vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani ar putea începe în România din trimestrul trei al anului, potrivit Mediafax.
Valeriu Gheorghiță estimează că în două luni vaccinarea copiilor între 12 și 15 ani ar putea fi autorizată de agențiile pentru medicamente din Europa și America.
„Este cât se poate de clar că este un vaccin sigur și eficient, inclusiv la grupa de vârstă 12-15 ani și probabil că se va dovedi la fel și la celelalte grupe de vârstă. Noi estimăm că într-o perioadă de două luni vom avea o autorizare oficială atât de la Agenția Americană pentru Medicamente, cât și de la Agenția Europeană, așa încât vom putea și noi din trimestru trei, probabil, să dăm posibilitatea și celor care doresc cu vârsta sub 15 ani să se vaccineze”, a declarat Valeriu Gheorghiță, la Digi24.
Compania Pfizer a anunțat miercuri că vaccinul său anti-COVID este 100% eficient la copiii cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani.
Directorul executiv al Pfizer, Albert Bourla, a declarat că compania intenționează să prezinte noile date despre vaccin, dezvoltat în parteneriat cu producătorul de medicamente BioNTech, autorităților de reglementare „cât mai curând posibil”.
Valeriu Gheorghiță,susține că în România imunizarea populației a ajuns la 15% și a anunțat că la alocarea centrelor de vaccinare se va ține cont de acum înainte și de criteriul adresabilității, relatează Mediafax.
„Suntem pe la 15% în acest moment (cu imunizarea-n.r.)”, a spus Valeriu Gheorghiță, joi seara, la Digi24. Acesta susține că dacă procentul rămâne la acest nivel, toate eforturile de până acum ar fi pierdute.
„Nu am reuși ca în perioada următoarelor luni să controlăm așa cum trebuie pandemia, am fi cu același restricții. Posibilitatea ca acest virus să capete noi mutații care nu vor mai fi acoperite de vaccinurile care deja au fost administrate, adică să punem cumva în pericol și beneficiul pe care persoanele vaccinate îl au. Dacă apar alte tulpini virale care nu mai sunt acoperite suficient de bine de vaccin am pierdut orice efort pe care l-am făcut. (…) Din păcate virusul ne-a demonstrat până acum că se mișcă mai repede și decît noi și decât deciziile pe care noi le-am luat. Suntem de multe ori în spatele evoluției acestei pandemii și luăm decizii reactive în loc să avem decizii proactive”, a mai spus Valeriu Gheorghiță.
Acesta a anunțat că la deschiderea noilor de centre de vaccinare se va ține cont de acum înainte și de criteriul adresabilității
-
Evenimentacum 2 zile
„Lupul de la rutieră” din Râşnov, poliţistul anului 2022, reţinut pentru luare de mită
-
Evenimentacum o zi
Ce avere are „Lupul de la Rutieră”. Soţia lui a fost viceprimar la Râşnov şi are afaceri prospere
-
Utilacum 2 zile
Atenţionare meteo! Cod roşu de vânt puternic în zona de munte a Braşovului
-
Economicacum o zi
O fermă din Făgăraş lansează un suc de afine care va fi distribuit în state precum Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Qatar, Germania sau Marea Britanie
-
Evenimentacum 2 zile
Cine este jandarmul ucis în atacul sângeros de la Râşnov. Marian lucra de 16 ani în Jandarmerie şi urma să se căsătorească la vară
-
Sportacum 2 zile
Unele dintre cele mai mari superstaruri ale atletismului mondial vin la Brașov Running Festival
-
Evenimentacum 2 zile
4 polițiști au fost reținuți în urma perchezițiilor de la Serviciul Permise, din Brașov. Alte 3 persoane au ajuns în spatele gratiilor pentru 24 de ore
-
Administrațieacum 2 zile
Literele de pe Tâmpa iluminate în culorile tricolorului la 105 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Braşovenii, invitaţi la Hora Unirii
Alexandru
3 aprilie, 2021 at 8:18 am
Acest ,,colonel,,aspira pentru funcția de ,,general,, deci iși dorește cu ardoare funcția lui ARAHAT!