Connect with us
Publicitate

Social

Vaccinul Oxford aduce o rază de speranță. Ar putea fi gata înainte de valul doi

Publicat

pe

Rezultatele studiilor clinice publicate astăzi de Universitatea din Oxford au relevat faptul că vaccinul Covid-19 testat la această universitate este sigur şi până la 100 % dintre persoanele cărora li s-a administrat vaccinul au avut un răspuns imun la coronavirus, scrie dailymail.co.uk. După cum se aşteptau şi oamenii de ştiinţă, nici o persoană dintre cele pe care s-a testat vaccinul nu a prezentat efecte secundare nefavorabile din cauza acestuia care stimulează sistemul imunitar.

Vaccinul Oxford este fabricat deja de AstraZeneca, cu sediul la Cambridge, iar Guvernul Regatului Unit a comandat deja 100 de milioane de doze.

Rezultatele mult așteptate au venit de la Oxford după ce azi de dimineață primul ministru englez Boris Johnson a cerut moderație în așteptări, el menționând că un vaccin contra noului coronavirus ar putea să nu fie gata până la sfârșitul anului viitor. „Dacă vorbești cu oamenii de știință, ei cred că ponderea pură a efortului internațional va produce rezultate. Sunt destul de încrezători că vor descoperi tratamente sau vaccinuri care vor face cu adevărat diferența. Dar dacă mă întreabaţi dacă pot spune că sunt 100% încrezător, nu pot spune asta”, a declarat Boris Johnson înainte ca Universitatea din Oxford să facă anunţul legat de vaccin.

Până la omologarea oficială a vaccinului şi începerea distribuirii acestuia, premierul britanic i-a îndemnat pe cetăţeni să țină cont de distanțarea socială, să se spele pe mâini și să poarte măști în spații restrânse pentru a „reduce răspânderea virusului prin acțiunea noastră colectivă”.

Publicitate

Dacă oamenii de știință de la Oxford au spus deja că sunt „80% siguri” că pot avea vaccinul AZD1222 disponibil pentru această toamnă, Kate Bingham, președinta Taskforce pentru vaccinuri din Marea Britanie, a dezvăluit că speră ca acesta să fie gata până la sfârșitul anului 2020, deşi mediului academic britanic îi va fi destul de greu să obțină suficiente date pentru a demonstra că vaccinul este funcţional şi sigur într-un timp atât de scurt.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes