Social
Vacanța în țările exotice va fi mai scumpă, în această toamnă. Care sunt destinațiile preferate de români?

Chiar dacă vara e pe sfârșite, perioada concediilor încă nu s-a terminat. Agențiile de turism anunță că în această toamnă se reiau cursele către destinațiile preferate ale românilor, dar costul vacanței va fi mai mare decât anul trecut.
Egipt, Dubai, Maldive, Kenia, Zanzibar sau Republica Dominicană sunt doar câteva dintre locurile căutate de turiștii români, în acestă perioadă.
Alin Burcea, vicepreședintele ANAT spune că în acest an tarifele la transport și cazare vor fi ceva mai mari față de cele de anul trecut. „Vor fi creșteri de prețuri cu siguranță, dar nu mari. Creșterile sunt undeva între 3%, 5%, 7% aproape la fiecare hotel. Ele se resimt totuși în buget, 30-40 de euro de persoană probabil că vor fi pe Maldive, de exemplu”, a declarat oficialul pentru Antena 3.
Pentru că situația epidemiologică la nivel mondial se schimbă constant, specialiștii le recomandă turiștilor să își planifice concediile cu ajutorul agențiilor de turism.
„Eu recomand să meargă cu agențiile pentru că există un contract între agenția de turism și turist. În funcție de situația contractuală respectivă, faptul că o țară din galben a intrat pe roșu nu este un motiv de anulare. Să își cumpere asigurări storno care ajută foarte mult în caz de renunțări sau dacă intră destinația respectivă în zona roșie. Recomandarea principală e să fie vaccinați că atunci nu mai au nicio restricție spre nicio destinație”, a mai spus vicepreședintele ANAT.
Pe site-urile agențiilor de turism se găsesc oferte pentru toate gusturile și pentru toate buzunarele. De exemplu pentru șapte nopți de cazare la un hotel din stațiunea egipteană Sharm El Sheikh, cu avion inclus, tarifele pornesc de la 390 de euro de persoană. Pentru Zanzibar, în schimb, sejururile pornesc de la 1989 de euro de persoană, iar vacanța în Republica Dominicană poate fi rezervată cu tarife care pornesc de la 1690 de euro de persoană.
-
Evenimentacum o zi
VIDEO / 224.000 de curcani vor fi sacrificați din cauza celor 3 focare de gripă aviară care au fost confirmate la Codlea. Unii localnici cred că virusul nu este real
-
Sportacum o zi
Rezultat istoric pentru CSU Braşov. Patinatoarea Julia Sauter, locul 10 la Campionatul European de patinaj artistic
-
Evenimentacum 2 zile
Matei Dima, condamnat la amendă penală, după ce a fost prins drogat la Râşnov. Actorul şi-a recunoscut vinovăţia
-
Evenimentacum 2 zile
OPC Braşov a închis Pizza Station. Inspectorii au găsit produse expirate şi băuturi ţinute în vestiar, unde există şi un WC
-
Evenimentacum 2 zile
O copilă de 15 ani, din Făgăraş, a dispărut fără urmă
-
Fapt diversacum 2 zile
VIDEO / Un jandarm braşovean supraveghează turiştii de pe pârtiile din Poiana Braşov direct de pe placa de snowboard
-
Evenimentacum o zi
Trei hoţi de catalizatoare şi carburant, prinşi în flagrant de poliţiştii braşoveni
-
Evenimentacum o zi
Al doilea focar secundar de gripă aviară, confirmat la Peneş Curcanul, în Codlea. Ferma are peste 113.000 de curcani