Connect with us
Publicitate

Fapt divers

Pentru că ursul e tot mai frecvent pe pârtii, salvamontiștii ne explică ce trebuie să facem dacă ne întâlnim cu el pe munte

Publicat

pe

Ion Sănduloiu, directorul Salvamont Argeș, a vorbit pentru dcnews.ro despre ce nu trebuie să facă oamenii în cazul în care se întâlnesc cu ursul la munte:

„În primul rând, oamenii nu ar trebui să o ia la fugă. Sub nicio formă. Ursul aleargă extraordinar de repede, este mult mai rapid decât crede oricine, inclusiv în zone care pentru oameni sunt inaccesibile, de exemplu rugii de zmeură și desișurile. El are pielea foarte groasă și nu simte nimic. Poate să alerge cu 20-30 km/h acolo. Noi poate facem 1 kilometru pe zi într-un desiș.

Publicitate

Cel mai bine ar fi ca pe parcurs, din când în când, oamenii să stea de vorbă pentru a avertiza toate animalele sălbatice din zonă, iar ele se vor îndepărta, în general nu prea sunt probleme. Noi avem zeci de ani de mers pe munte și nu am pățit nimic. Evident că dacă nu procedezi așa cum trebuie, e posibil să ai neplăceri iar acestea pot fi mari“, a precizat Ion Sănduloiu.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes