Connect with us
Publicitate

Eveniment

Urmărit pentru că a alimentat fără să plătească la o benzinărie din Rupea, cercetat pentru că a condus fără permis, beat şi drogat şi pentru că a furat plăcuţele de înmatriculare de la o altă maşină

Publicat

pe

O alimentare la o staţie de carburant din Rupea fără a achita contravaloarea contravaloarea combustibilului s-a transformat într-o adevărată anchetă a poliţiştilor braşoveni, care acum îi cercetează pe cei care au plecat fără să plătească pentru nu mai puţin de patru fapte. Asta după ce oamenii legii au stabilit că cei trei tineri, dintre care unul minor, înainte de a alimenta au furat plăcuţele de înmatriculare de la o altă maşină. Mai mult, după ce au fost opriţi, poliţiştii au aflat că şoferul nu are permis. La testarea pentru consum de alcool şi droguri ambele teste au ieşit pozitive. 

Publicitate

Poliţiştii au stabilit că cei trei tineri, şoferul de 21 de ani şi doi pasageri de 21, respectiv 15 ani, au alimentat la o benzinărie din apropierea oraşului Rupea în data de 20 august, în jurul orei 1.00, după miezul nopţii. Imediat ce au fost anunţaţi, maşina a fost dată în urmărire şi oprită în Şercaia, pe DN 1S.

„Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că cei doi tineri, în vârstă de 21 ani, ar fi sustras plăcuțele cu numărul de înmatriculare al unui autovehicul, aflat parcat pe raza localității Hoghiz, din județul Brașov, pe care le-ar fi montat pe autovehiculul condus, ulterior, conducătorul auto ar fi alimentat dintr-o stație de carburant, fără a achita valoarea carburantului, părăsind locația. După ce au părăsit stația de carburant, aceștia ar fi demontat plăcuțele de înmatriculare sustrase și le-ar fi montat pe cele aparținând autovehiculului condus.

S-a procedat la verificarea în baza de date a Poliției Române a documentelor personale și ale autovehiculului condus, constatându-se faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Publicitate

De asemenea, la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat, precum și la testarea cu aparatul DrugTest rezultatele au fost 0,61 mg/l alcool pur și pozitiv la cannabis. Prin urmare, acesta a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și a substanței psihoactive în organism.”, a transmis IPJ Braşov.

Cei doi tineri, în vârstă de 21 ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, iar şoferul a arestat pentru 30 zile.

Acum polițiști braşoveni îi cercetează pe cei trei pentrufurt calificat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes