Connect with us
Publicitate

Cultural

UNTOLD, Neversea sau Electric Castle vin la Brașov! Primarul Coliban anunță evenimente de anvergură după sfârşitul pandemiei de coronavirus

Publicat

pe

Chiar dacă discuţiile pentru organizarea Cerbului de Aur sunt în impas, asta pentru că primarul Allen Coliban spune că este un festival care trebuie regândit, Braşovul ar putea avea în următorii doi ani un festival în aer liber de talie europeană. Asta după ce primarul oraşului a avut consultări cu organizatorii celor mai mari festivaluri de acest gen din ţară. Allen Coliban a declarat că a avut discuții cu organizatorii care se ocupă de Untold şi Neversea, cât şi cu cei care organizează Electric Castle. În urma consultărilor avute cu aceştia, primarul spune că este încrezător că în 2022 Braşovul va găzdui un mare festival muzical.

Publicitate

„Cerbul de Aur este un brand care aparţine Televiziunii Române, dar este un eveniment de tradiţie al Braşovului, un eveniment care necesită o regândire, probabil un nou concept… În ultimele săptămâni am avut întâlniri cu organizatorii de la Untoald şi Neversea pe de o parte, cu organizatorii de la Electric Castle pe de alta. Amândouă echipe şi-au exprimat intenţia şi dorinţa de a face evenimente mari la Braşov. Evenimente care în alte zone, mă refer la Cluj, mă refer la Bontida, mă refer la Mamaia, în alte zone au produs beneficii certe. Suntem în aceste discuţii, ca un nivel de timp, vorbim de anii următori, adică cel târziu 2022. Prin urmare, sper, dacă nu anul viitor, peste doi ani Braşovul să aibă evenimente relevante mai ales pe segmentul acesta de public tânăr, dar nu numai pentru că sunt evenimente care se adresează unui public generalist şi evenimente care atrag foarte mulţi români spre ceste destinaţii, spre Braşov, spre poiana Braşov.” a spus Allen Coliban, primarul Braşovului.

Discuţiile sunt încă la început, deocamdată nu se cunoaşte nici numele festivalului şi nici conceptul acestuia.

„Legat de concept, legat de denumire, vom avea suficient timp să discutăm, toate la vremea lor. Ce vă pot spune este că Braşovul devine interesant pentru organizatorii de festivaluri mari.” , a continuat Allen Coliban.

Luân în considerare că Aeroportul Brașov, cel mai probabil, va fi operațional până în 2022, un festival organizat în „orașul lui Dracula” are toate șansele să devină un succes.

Publicitate

UNTOLD, poveste de succes pentru Cluj-Napoca

Untold Festival este cel mai mare festival de muzică din România. Acesta se desfășoară în fiecare an pe Cluj Arena în orașul Cluj Napoca. Fără îndoială, cel mai mare beneficiu este cel al comunității locale. Veniturile generate de festival în orașul Cluj-Napoca sunt consistente. Potrivit calculelor organizatorului, peste 1,6 milioane de turiști au ajuns în Cluj-Napoca, în ultimii 5 ani la Untold și au cheltuit în total peste 170 de milioane de euro. Bani care s-au transformat în venituri pentru business-urile locale (hoteluri, restaurante, pensiuni,firme de transport) dar și pentru clujenii care și-au închiriat locuințele pe perioada festivalului. Mai mult, promovare internațională de care are parte Cluj, odată cu prezența artiștilor internaționali, este imensă.

Neversea, la Constanța, produs tot de UNTOLD

Neversea Festival, brand sub umbrela UNTOLD, este cel mai mare festival de muzică care are loc pe o plajă din România. Acesta se desfășoară în fiecare an pe Neversea Beach din Constanța, în apropierea plajei Modern. Prima ediție a avut loc in anul 2017, iar festivalul atinge noi recorduri in fiecare an. La o estimare simplă, aritmetică, dacă din cei peste 50 de mii de oameni care merg zilnic la Neversea, 40 de mii sunt din afara Constanței și dacă fiecare cheltuiește doar 100 de euro pe zi pe masă, cazare și transport, înseamnă un total de peste 16 milioane de euro pe toată durata Neversea. Acești bani ajung și sunt încasați local, ajutând în economia Constanței. O parte din aceste fonduri aduce valoare adăugată, pentru că fonduri importante se reîntorc sub formă de investiții publice din taxele și impozitele generate.

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate

De Interes