Connect with us
Publicitate

Social

Universitatea Transilvania are, în acest an, cei mai mulţi „boboci” din ultimul deceniu

Știri Brașov

Publicat

pe

Universitatea Transilvania din Braşov are, în acest an, cei mai mulţi „boboci” din ultimul deceniu, la licenţă, masterat şi doctorat, existând o creştere, în pofida pandemiei, şi în ceea ce priveşte numărul de studenţi străini care au ales să studieze din anul universitar 2020-2021 la facultăţile instituţiei, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, rectorul Ioan Vasile Abrudan.

Potrivit acestuia, în anul universitar 2020-2021, la UniTBv vor studia, în total, aproape 20.000 de studenţi, aproximativ o treime în primul an, dintre aceştia din urmă 127 fiind studenţi străini, 85 pe cont propriu sau bursieri ai statului român, iar restul pe locurile pentru românii de pretutindeni.

Rectorul UniTBv a subliniat că „pandemia a surprins universitatea într-o situaţie avantajoasă”, încă din anul universitar precedent, când s-a declanşat criza sanitară, studenţii şi cadrele didactice beneficiind de propria platformă pentru cursuri online şi un sistem de videoconferinţe al instituţiei academice.

În plus, începând din acest an, studenţii vor avea la dispoziţie o aplicaţie, în premieră în România, cu ajutorul căreia vor putea să acceseze, de pe telefoanele smart, informaţii utile precum orarul, planificarea cursurilor şi a examenelor, note şi chiar meniul de la cantină, dar şi să îşi plătească taxele de studiu sau pentru cămin. Aplicaţia a fost dezvoltată, anul trecut, de un grup de studenţi ai universităţii de la facultăţile de Inginerie electrică, Matematică-informatică şi Sociologie.

De asemenea, potrivit lui Abrudan, universitatea a dotat biblioteca instituţiei pentru ca studenţii care nu beneficiază de device-urile necesare urmăririi cursurilor online să poată să o facă din acest loc, în contextul în care UniTBv va funcţiona după scenariul hibrid (cursuri online şi laboratoare, seminarii, lucrări practice cu prezenţă fizică).

Rectorul UniTBv a subliniat, însă, că majoritatea studenţilor au calculatoare şi laptop-uri proprii, din datele colectate anul trecut, doar 5% din numărul acestora, la cele mai multe facultăţi, neavând posibilitatea de a intra online. Totodată, Abrudan a subliniat că, pentru studenţii din familii fără posibilităţi financiare, „în magazia universităţii există 800 de calculatoare şi 300 de laptop-uri”, care ar putea fi repartizate acestora dacă este necesar.

În ceea ce priveşte căminele universităţii, în contextul pandemiei, doar 3.240 de locuri din cele 4.233 existente sunt disponibile, urmând ca în fiecare cameră să fie cazaţi câte 3 studenţi în loc de 4, cu excepţia unui singur cămin, care are camere de două persoane. De asemenea, cei care vor dori să mănânce la cantină vor primi mâncarea „la pachet”.

În ce priveşte taxele de cazare, acestea au crescut cu 14% pentru studenţii pe locuri bugetate şi cu 8,75% pentru cei pe locuri cu taxă, diferenţele provenind din valoarea subvenţiei de la stat, a explicat prorectorul Daniel Munteanu. Conform acestuia, peste 90 dintre locurile de cazare disponibile vor fi ocupate de studenţi din prima categorie.

Ceremonia de deschidere a anului universitar la UniTBv va avea loc joi, iar timp de trei zile, până pe 3 octombrie, fiecare facultate va organiza propriile evenimente, cu scopul principal de orientare a studenţilor de anul I şi de discutare a regulilor impuse în această perioadă de pandemie.

Dintre surprizele promise studenţilor la deschiderea anului universitar, rectorul Abrudan nu a dezvăluit decât una – „bobocii” vor primi câte o mască personalizată. 

Sursa: agerpres.ro

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea
Publicitate
Publicitate

De Interes

>