Social
Una din trei femei gravide din România nu a făcut nicio vizită la medic, pe perioada sarcinii. Numărul acestor cazuri a crescut foarte mult în ultimii ani

Sarcina nemonitorizată corespunzător este una dintre cauzele majore care duc la complicații materne și fetale: din datele statistice existente, la nivel național, 30 din 100 de femei gravide nu au nicio vizită medicală pe parcursul sarcinii.
Numai în cadrul Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB), 11% dintre pacientele care au născut în Clinica Obstetrică – Ginecologie din cadrul SUUB în ultimii cinci ani au avut sarcini nemonitorizate, procent care a crescut semnificativ pe parcursul ultimilor ani: dacă în 2018 a fost înregistrat un procent de 6.3% de sarcini neinvestigate, acesta s-a dublat pe parcursul anilor de pandemie: în 2020 au fost 12% sarcini neinvestigate, dintre gravidele care au născut, iar în următorii doi ani, procentul a crescut la 14%.
În rândul gravidelor cu vârsta sub 19 ani, paciente adolescente, acest procent ajunge și până la 65% în unele centre. Organizația Salvați Copiii România atrage atenția asupra necesității accesului la servicii medicale pentru toate gravidele și dotează maternitatea SUUB cu echipamente medicale de ultimă generație, în valoare de 178.500 euro, necesare secțiilor Obstetrică – Ginecologie și Neonatologie.
La nivel mondial, o femeie moare la fiecare două minute din cauza sarcinii sau a nașterii. Ultimele date statistice arată că numărul deceselor materne în România a fost în continuă scădere în ultimii 20 de ani, însă, conform INS, a existat o creștere semnificativă a mortalității materne în anul 2021 (28.2 la 100.000 născuţi vii), comparativ cu anul 2020 (15.9 la 100.000 născuţi vii). Rata din anul 2021 a fost datorată în mare parte cauzelor indirecte de deces matern (19.4 la 100.000 născuți vii), respectiv patologiilor non-obstetricale, dar cu impact asupra mamei și sarcinii. Această perioadă corespunde apogeului perioadei de pandemie Covid 19.
Potrivit definiției, decesul matern este decesul unei femei în cursul sarcinii sau într-o perioadă de 42 de zile de la terminarea sa (oricare ar fi durata sau localizarea sarcinii, prin orice cauză determinată sau agravată de sarcină sau de îngrijirile pe care le-a solicitat) şi post-abortum 30 de zile.
O problemă suplimentară este ridicată de gravidele care s-au refugiat din Ucraina și care, din punct de vedere profesional, se încadrează în categoria de sarcini cu risc crescut: majoritatea pacientelor, dintre cele peste 50 care au fost consultate în cadrul ambulatoriului integrat SUUB și în Clinica Obstetrică- Ginecologie din cadrul SUUB, au ajuns în România fără acte medicale care să ateste parcursul normal al sarcinii și au nevoie de consultații și analize complexe.
Printre echipamentele medicale donate de Salvați Copiii România se numără și un ecograf performant, o investigație care poate fi salvatoare pentru mamă și pentru făt.
Scopul ecografiei în sarcină este identificarea unor complicații precoce, precum suspiciunea unei sarcini extrauterine sau a unui risc de avort spontan, identificarea unor riscuri asociate cu prognostic matern și fetal nefavorabil. Pe lângă importanța diagnosticului precoce în conduita terapeutică specifică unei sarcini, există malformații fetale pentru care intervențiile neonatale precoce sunt salvatoare.
„Ecograful primit astăzi se adaugă echipamentelor existente și justifică suplimentarea acestora prin numărul mare de evaluări ultrasonografice efectuate și prin utilitatea existenței unei aparaturi moderne de evaluare concordante cu progresul știintific actual. Volumul mare de lucru justifică necesitatea suplimentării aparaturii, iar Spitalul Universitar dispune de spațiu adecvat de lucru, cât și de un număr de 30 de medici cu competență în ecografie ginecologică și obstetricală. Ecografia reprezintă un instrument de bază în urmărirea unei sarcini, fiind sigur și fără efecte adverse. Monitorizarea și diagnosticul prenatal cu acuratețe sunt pilonul de bază în obținerea unui prognostic favorabil atât pentru mamă, cât și pentru copilul ei nenăscut”, a declarat Prof. Univ. Dr. Monica Cîrstoiu, șef Clinica Obstetrică- Ginecologie din cadrul SUUB.
Secția de neonatologie a spitalului deține un compartiment de Prematuri și de Terapie Intensivă Neonatală, unde sunt îngrijiți anual mulți nou-născuți prematuri cu vârste de gestație și greutăți foarte mici, uneori la limita supraviețuirii (23-24 săptămâni de gestație și sub 1000 g).
„Terapia intensivă neonatală nu înseamnă doar suport respirator și cardio-circulator, ci și furnizarea de energie și nutrienți de calitate și în cantitate adecvată pentru un organism atât de fragil și afectat cum este prematurul mic și nou-născutul bolnav. Nutriția parenterală este o intervenție terapeutică la fel de importantă pentru evoluția și prognosticul pe termen lung al celor mici și implică precizie și siguranță. Noul aparat de mixare a soluțiilor donat de Salvați Copiii ne este foarte util și cu ajutorul lui vom putea automatiza întregul proces, aceasta însemnând o scurtare a timpului de execuție, evitarea erorii umane, reducerea la maximum a riscului de contaminare bacteriană datorită lucrului într-un mediu steril și, deci, în mod cert o creștere a standardului de calitate în nutriția neonatală”, a declarat doctorul Adriana Dan, șeful Secției de Neonatologie.
Până în prezent, Salvați Copiii România a dotat maternitatea din cadrul SUUB cu echipamente medicale performante, în valoare totală de 300.685 euro. Din anul 2010, Organizația Salvați Copiii a dotat 107 unități medicale (secții de neonatologie, terapie intensivă neonatală, secții de pediatrie și Obstetrică-Ginecologie) din toate județele țării, cu peste 1.200 de echipamente vitale, investind peste 8.700.000 de euro.
-
Evenimentacum o zi
VIDEO / Un urs a intrat în parcarea unui mall din Brașov și a căzut de la etaj. Din cauza rănilor grave, autoritățile au fost nevoite să îl eutanasieze
-
Fapt diversacum 2 zile
Trenul Orient Express va ajunge din nou în România. Opreşte şi în Gara Braşov
-
Economicacum o zi
„Zilele porţilor deschise la Aeroportul Braşov”, programul complet al evenimentului
-
Turismacum o zi
Surpriza de la turul Transilvaniei pe bicicletă. După ce au plecat de la Rupea, bicicliştii au mâncat un gulaș din „Sura de stepă”, rasa care apare în „Car cu boi” al lui Grigorescu
-
Economicacum o zi
Preţul apatamentelor din Braşov în scădere
-
Socialacum 2 zile
Atenţie, şoferi! Se circulă în coloană pe DN 1, Ploieşti – Braşov
-
Fapt diversacum o zi
FOTO / Imagini din Orient Express. Legendarul tren a poposit două ore şi în Gara Braşov
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO – VIDEO / Momente de groază la un hotel din Mândra, judeţul Braşov. Mansarda a fost cuprinsă de flăcări