Connect with us
Publicitate

Eveniment

Un tobogan gonflabil a fost luat de vânt în Brașov. O femeie şi trei copii au ajuns în spital

Publicat

pe

O femeie şi trei copii au fost răniţi, duminică, în localitatea Tohanul Nou, după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt.

Conform ISU Braşov, cei trei copii răniți au vârste de 2 ani, 4 ani şi 6 ani.

La locul incidentuui s-au deplasat două echipaje de stingere cu apă şi spumă, dintre care unul cu modul de descarcerare, trei echipaje ale SMURD şi o ambulanţă a SAJ Braşov.

„La sosirea echipajelor de intervenţie la faţa locului au fost identificate 4 victime conştiente dintre care un adult (persoană de sex feminin, în vârstă de 30 ani) cu suspiciune fractură deschisă la membru superior şi trei minori, cu vârste de 6 ani, 2 ani şi 4 ani cu traumatisme cranio-faciale şi escoriaţii, fiind în evaluate medical”, a precizat sursa citată.

Publicitate

Toate cele 4 victime sunt constiente şi au fost transportate de către echipajele medicale la Spitalul de Pediatrie Brașov, respectiv la Spitalul Județean Brașov pentru investigații medicale suplimentare şi îngrijiri de specialitate.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes