Connect with us
Publicitate

Eveniment

Un tânăr a fost înjunghiat în fața unui chioșc din Brașov. Agresorul a fost găsit de polițiști și reținut

Publicat

pe

Momente de o violență ieșită din comun s-au petrecut pe bulevardul Iuliu Maniu din Brașov. Doi tineri care se aflau în fața unui chioșc s-au luat la harță, iar cearta lor a degenerat. Martorii spun că la un moment dat unul dintre bărbați ar fi scos un cuțit și l-ar fi înjunghiat pe adversarul său, apoi a fugit.

Publicitate

Oamenii care se aflau în zonă au sunat imediat la 112. La fața locului a ajuns o ambulanță care a transportat victima, în vârstă de 21 de ani, de urgență la spital. La locul altercației au ajuns și polițiștii care au văzut cum s-a petrecut totul cu ajutorul camerelor de supraveghere montate în apropiere.

„În urma investigațiilor efectuate, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 2 Poliție au reușit, în scurt timp, identificarea și depistarea autorului faptei, acesta fiind un bărbat, în vârstă de 24 ani, din localitatea Crizbav, județul Brașov. Bărbatul se află în custodia polițiștilor brașoveni în vederea audierii și stabilirii cu exactitate a stării de fapt. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal”, au declarat oficialii IPJ Brașov.

Agresorul a fost reținut iar, cel mai probabil, astăzi va ajunge în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes