Connect with us

Prima pagină

Un nou pas spre transformarea platformei Rulmentul în cel mai mare parc al Braşovului

Avatar

Publicat

pe

În ședința ordinară a Consiliului Local din data de 31 iulie, primarul va supune votului consilierilor municipali proiectul de regenerare urbană a fostei platforme industriale Rulmentul, prin transformarea ei în zonă verde și de agrement. Adoptarea acestei hotărâri este necesară pentru ca municipiul Brașov să poată beneficia de o finanțare nerambursabilă pentru elaborarea documentației tehnice necesară implementării proiectului Reconversie zone abandonate în zone verzi – Zona industrială Rulmentul. Astfel, Municipalitatea va aplica în cadrul Programului Operațional Asistență Tehnică 2014-2020, Obiectivul Prioritar 2 – O Europă mai verde, cu emisii scăzute de carbon, Obiectivul specific „Îmbunătățirea protecției naturii și a biodiversității, a infrastructurii verzi în special în mediul urban și reducerea poluării”, pentru elaborarea documentației tehnice care va conține: studiul de fezabilitate, studii geotehnice, expertize tehnice, studii pentru obținerea acordurilor/ avizelor de mediu, studii hidrologice, studii topografice, documentații cadastrale, documentația de avizare a lucrărilor de intervenție, după caz. Valoarea estimată a acestei finanțări este de 434.350 euro, respectiv 2.103.775 lei, calculat la cursul pentru luna mai 2020.

Publicitate

„Vineri voi prezenta domnilor consilieri propunerea noastră de transformare a fostei întreprinderi Rulmentul într-o zonă verde de aproape 20 de hectare, la care se vor adăuga funcțiuni de agrement, educative și sportive, astfel încât Rulmentul va deveni cel mai mare parc al Brașovului, având peste 31 de hectare. Specialiștii Băncii Mondiale, cu care noi colaborăm, ne-au prezentat mai multe scenarii, și cred că aceasta este ce mai bună soluție nu doar pentru brașovenii care locuiesc în zona nouă a cartierului Tractorul, ci și pentru ceilalți brașoveni, care vor să se relaxeze într-un parc care dispune de toate facilitățile de agrement.

Acest proiect este inclus pe lista de proiecte transmisă la ADR Centru (Agenția de Dezvoltare Regională, n.n.), proiecte pe care intenționăm să le implementăm cu finanțare de la Uniunea Europeană, începând cu 2021. Putem beneficia de o finanțare nerambursabilă de peste 2 milioane de lei, pentru pregătirea documentației necesare realizării acestui parc și cred că ar trebui să accesăm aceste fonduri, pentru a mai scădea din presiunea de pe bugetul local. Cred că acest proiect de regenerare urbană va contribui semnificativ la creșterea calității vieții în orașul nostru și la un mediu mai curat.

Publicitate

În paralel, continuăm și cu proiectul de amenajare a unui parc de agrement în locul fostelor platforme de deșeuri din Timiș-Triaj. Odată cu finalizarea acestor lucrări, putem spune că zona de est a orașului devine una dintre cele mai verzi zone ale Brașovului“, a declarat primarul George Scripcaru.

La baza proiectului stă unul dintre cele trei scenarii propuse de către experții Băncii Mondiale, în cadrul Acordului de Servicii de Asistență Tehnică rambursabile privind Programul de Dezvoltare Urbană Brașov, care are ca principal scop transformarea zonei într-un imens parc. Astfel, sunt menținute 8% dintre clădirile existente și pe 17,5 ha se amenajează parcuri și spații verzi create pe loturi. În cadrul acestui scenariu, se vor păstra doar clădirile cu valoare arhitecturală, care vor fi reconsolidate, renovate și utilizate pentru diferite tipuri de funcționalități. Se are în vedere dezvoltarea de clădiri noi pe o suprafață de 20.000 mp. Proiectul include amenajarea unui parc de distracții, a unui sat pentru activități sportive, studio de filme, muzeu, școală, grădiniță și centru expozițional.

Publicitate

La baza transformării fostei platforme Rulmentul în parc și zonă de agrement stau mai multe documente strategice adoptate de Consiliul Local

1. Strategia Integrată de Dezvoltare a Zonei Metropolitane Brașov 2014-2023 (SIDU), Obiectivul strategic 3 – Calitate și mod de viață, Obiectivul specific 3.2 – Creșterea calității spațiului public și a fondului de locuit, Programul de dezvoltare 3.2.5  – Brownfields. Reconversia funcţională şi utilizarea terenurilor şi suprafeţelor abandonate Dealul Melcilor şi zona Rulmentul.

Urbanizarea accelerată din ultimii ani din Brașov, cauzată în principal de fenomenul de migrație din alte zone ale țării, a generat o explozie în domeniul construcțiilor de locuințe. Creșterea densității locuirii a generat o nevoie sporită de spațiu urban. Astfel, au fost construite cartiere rezidențiale în zonele limitrofe ale municipiului, zona Tractorul – Rulmentul fiind cea mai dinamică în acest domeniu. Dezvoltarea acestei zone, care cuprinde o suprafață de 450 ha, reprezentând aprox. 40% din suprafața orașului, reclamă asigurarea funcțiunilor necesare, între care spații verzi și locuri de joacă pentru copii, inclusiv prin reconversia zonelor abandonate de tip brown field.

Publicitate

2. Strategia de adaptare la schimbările climatice în Municipiul Brașov menționează lipsa spațiilor verzi și atenționează asupra faptului că aceasta amplifică efectele temperaturii ridicate în perioada verii, în special în zonele urbane dominate de situri industriale abandonate, cum este Platforma Rulmentul. De asemenea, există riscul de accentuare a insulelor de căldură urbană, ca urmare a existenței unor suprafețe extinse de situri industriale total sau parțial poluate/ abandonate (cca. 1300 ha conform PUG), cu suprafețe asfaltate/ betonate foarte întinse, care nu au fost reconvertite funcțional.

3. Planul Integrat de Calitate a Aerului în Municipiul Brașov 2018-2020, Măsura 1.1.16 – Creșterea suprafeței spațiilor verzi și gestionarea celor existente.

Această măsură trebuie finalizată până în anul 2022 și are ca indicator de monitorizare  100.000 mp de suprafață amenajată de spațiu verde cu arbori. Prin realizarea ei, se estimează reducerea  emisiilor de NOx cu aprox. 0,8 t şi a PM10 cu 1 t pe durata planului.

Publicitate

Situația existentă a sitului Rulmentul

Terenul vizat este un teren de tip brown field, rezultat din încetarea activităţii companiei Rulmentul, finalizată în anul 2011 prin darea în plată a jumătate din activele companiei către creditorii bugetari: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Autoritatea Naţională Vamală şi Direcţia Fiscală a Municipiului Braşov.

Pe teritoriul fostei platforme Rulmentul se găsesc clădiri cu o valoare istorică importantă (hangarele pentru avioane construite în 1936). Vecinătăţile zonei au în prezent destinaţie industrială, aici desfăşurându-şi activitatea o serie de firme private, comercială (Coresi Shopping Resort – cea mai mare dezvoltare de retail – 45.000 mp mall si 13.500 mp retail park) şi rezidenţială (cartierul nou construit în zona Coresi).

Publicitate

Prin Hotărârile nr. 445/2012 şi 446/2012, Consiliul Local al Municipiului Braşov a solicitat preluarea din domeniul public al statului în domeniul public al municipiului Braşov şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Braşov a imobilelor mai sus menţionate, cu intenţia de a obţine finanţare nerambursabilă în cadrul POR 2007-2013 AP 1 DMI 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană, pentru reabilitarea siturilor industriale poluate şi neutilizate şi pregătirea lor pentru noi utilizări economice, în speţă platforma Rulmentul.

Printr-o Hotărâre a Guvernului, emisă în anul 2010, Municipiul Braşov a luat în administrare 14,6 ha de teren şi 30 de clădiri (inclusiv spaţii fără utilitate, precum fosta staţie de pompare şi de decantare a nămolului, depozitele de carburanţi), iar în anul 2015, prin Hotărârea Guvernului nr. 395, Municipiul Braşov a preluat alte 39 de active ale fostei companii Rulmentul, dintre care 17 clădiri.

Conform celor două hotărâri de Guvern menţionate, este interzisă exploatarea din punct de vedere imobiliar a suprafeței de 31,3 ha pentru care Municipiul Braşov este proprietar, sau deține drept de administrare conform actelor normative mai sus invocate.

Scenariile propuse de Banca Mondială

Scenariul 1: sunt menținute 61% dintre clădirile existente, care vor fi reconsolidate, recondiționate și utilizate pentru diferite tipuri de funcționalități: unitate comercială, funcționalități publice (muzeu, centru expozițional, clădire administrativă, grădiniță, școală, centru medical, clădire cu uz mixt). Se vor amenaja, de asemenea, un motodrom și pe o suprafață de 13,3 ha, parcuri și spații verzi, pe loturi.

Scenariul 2: sunt menținute 36% dintre clădirile existente, care vor fi renovate, reconsolidate și folosite pentru diferite tipuri de funcționalități. În acest scenariu, se propune dezvoltarea de clădiri noi pe o suprafață de 23.500 mp și reconversia celui mai mare depozit de pe amplasament prin demolarea părții de mijloc și dezvoltarea de blocuri rezidențiale deasupra. Pe o suprafață de 14,2 ha, se amenajează parcuri și spații verzi create pe loturi.

Scenariul 3: sunt menținute 8% dintre clădirile existente și pe 17,5  ha se amenajează  parcuri și spații verzi create pe loturi. În cadrul acestui scenariu, se vor păstra doar clădirile cu valoare arhitecturală, care vor fi reconsolidate, renovate și utilizate pentru diferite tipuri de funcționalități. Se are în vedere dezvoltarea de clădiri noi pe o suprafață de 20.000 mp. Proiectul include amenajarea unui parc de distracții, a unui sat pentru activități sportive, studio de filme, muzeu, școală, grădiniță și centru expozițional.

Publicitate
Publicitate
1 Comentariu
  • […] autorităților ar trebui să devină cel mai mare parc din Brașov. Proiectul se află într-o fază avansată de discuții, fiind sprijint de specialiștii Băncii […]

  • Eveniment

    Un poliţist din Baraolt s-a împuşcat în cap

    Redactia Brasov

    Publicat

    pe

    Publicitate

    La data de 28 ianuarie, un agent de poliție, de 24 de ani, din cadrul Poliției Orașului Baraolt a fost găsit de către colegii acestuia într-o cameră din sediul poliției, prezentând o plagă împușcată la nivelul capului.

    La momentul în care a fost găsit, polițistul prezenta semne vitale.

    Publicitate

    La fața locului a fost solicitat imediat un echipaj medical, care după intervenție, l-a transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

    Poliţistul a fost internat la o unitate medicală în stare gravă, comatoasă. Din nefericire, acesta a murit pe patul de spital.

    Publicitate

    În continuare, se efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

    Polițistul își desfășoară activitatea în cadrul I.P.J. Covasna din anul 2019, fiind absolvent al unei școli de agenți de poliție.

    Din primele verificări, este vorba de o tentativă de suicid

    Publicitate
    Citește mai mult

    Eveniment

    FOTO – VIDEO / Aproape 450.000 e euro falşi şi peste un kilogram de cannabis au găsit procurorii DIICOT Braşov

    Redactia Brasov

    Publicat

    pe

    Publicitate

    În această dimineaţă, procurorii DIICOT-S.T. Braşov împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov au efectuat un număr de 28 de percheziţii domiciliare pe raza municipiilor Brașov, Craiova, Ploiești și a judeţului Alba, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de falsificare de monedă, punerea în circulație de valori falsificate, deținere de instrumente în vederea falsificării de valori, trafic de droguri de risc şi trafic de droguri de mare risc.

    În fapt s-a reținut că, începând cu luna august 2020, un număr de 3 suspecţi, au constituit pe raza municipiului Brașov, un grup infracțional organizat având ca principal obiectiv obținerea unor sume mari de bani din falsificarea de monedă străină, respectiv euro, de diferite cupiuri.

    Publicitate

    În urma colaborării cu EUROPOL, s-a stabilit faptul că falsurile produse de membrii acestei grupări au fost semnalate pe teritoriul a 10 state din cadrul Uniunii Europene.

    Cele 10 state din cadrul Uniunii Europene pe teritoriul cărora au fost semnalate falsurile produse de către membrii acestei grupări sunt România, Austria, Belgia, Germania, Spania, Italia, Grecia, Lituania, Olanda și Slovacia. În aceste state au fost plasate un număr de 441 de bancnote din cupiura de 50 de euro contrafăcute.

    Publicitate

    Din investigațiile efectuate în cauză, a rezultat faptul că o parte dintre membrii grupului au întrevăzut o oportunitate și din contrafacerea de bancnote emise de către statul român, respectiv bancnote din cupiură de 100 de lei, sens în care au desfășurat mai multe activități, în vederea obținerii unei calități a bancnotei cât mai apropiată de original.

    Un alt palier abordat a fost reprezentat de implicarea în activități de trafic de droguri de risc și de mare risc, sens în care membrii grupului au oferit/vândut droguri de risc și de mare risc (cannabis și cocaină), mai multor persoane.

    S-a reţinut faptul că, în perioada 25 – 31 ianuarie 2021, membrii grupării au intenționat să pună în circulație suma de 50.000 de euro, compusă din bancnote din cupiură de 50 de euro falsificate.

    Publicitate

    În urma perchezițiilor efectuate, a fost identificată aparatura folosită în activitățile de falsificare (imprimante, scanere, calculatoare, cerneluri speciale), documente de identitate ce par a fi contrafăcute, suma de 445.770 de euro, formată din bancnote de diferite cupiuri, susceptibile a fi falsificate, aproximativ 1.250 de grame de cannabis, 10 grame de cocaină, precum și sumele de 11.670 de euro, 800 de dolari și 42.780 de lei.

    La sediul DIICOT- S.T.Braşov au fost aduse, în vederea audierii, un număr de 21 de persoane.

    Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale.

    Publicitate

    Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate Craiova, Ploiești, Alba și București, şi al jandarmilor din cadrul G.M.J. Burebista Brașov.

    Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

    YouTube video

    Publicitate
    Citește mai mult

    Eveniment

    VIDEO / Misiune în nămeţi! Cum patrulează jandarmii montani de la Bâlea în zăpadă de peste un metru şi jumătate

    Redactia Brasov

    Publicat

    pe

    Publicitate

    Ninsoarea a pus stpânire pe crestele munţilor. Cu siguranţă cel mai mare strat de zăpadă din ţară este în vârul munţilor Făgăraş. La peste 2.000 de metri altitudine zăpada ajunge în multe locuri la peste un metru şi jumătate, iar oamenii care trebuie stau acolo au o misiunea foarte grea.

    Nămeţii dau mari bătăi de cap jandarmilor montani care au punctul de lucru acolo. În vârful Munţilor Făgăraş se află Postul de jandarmi montan Bâlea al Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu. Acolo sunt mereu prezenți jandarmii. Este un post de jandarmi montan permanent.

    Publicitate

    Aceştia sunt prezenţi pentru prevenirea accidentelor, informarea turiştilor, căutarea şi salvarea persoanelor aflate în dificultate.

    Ministerul Afacerilor Interne a comentat şi el experienţa jandarmilor montani de la Bâlea:

    „Au plecat de dimineață de la Sibiu…
    Au luat telecabina de la Bâlea Lac și apoi au mers timp de o oră prin zăpadă mai mare de un metru, până la Baza de salvare, acolo unde își au „biroul”.
    Sunt jandarmii montani din masivul Făgăraș, cei care au grijă ca turiștii, destul de mulți chiar și în această perioadă, să fie în siguranță.
    Au la activ zeci de misiuni de salvare desfășurate în condiții extreme, viscol puternic, vizibilitate redusă, temperaturi mult sub limita înghețului sau zone greu accesibile.
    Sunt oameni care niciodată nu au spus nu se poate.
    Știu pe dinafară fiecare bucățică din acești munți și împreună cu colegii de la Salvamont și-au pus de multe ori viața în pericol pentru a o salva pe a celor care aveau nevoie de ajutor.
    Nu vor să descurajeze pe nimeni să facă drumeții pe munte pe timp de iarnă, doar fac o serie de recomandări pe care trebuie să le respectați pentru a fi în siguranță:
     Informați-vă din timp asupra traseului propus, precum şi asupra programului de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu;
     Consultați prognoza meteorologică înainte de a pleca la drum;
     Purtați echipament adecvat zonei de munte;
     Nu plecați pe munte dacă ați consumat băuturi alcoolice;
     Folosiți numai traseele marcate şi să nu vă abateți de la acestea;
    Dacă vă aflați în dificultate pe munte, apelați numărul unic de urgenţă 112, precizând următoarele: datele de identificare, ce s-a întâmplat, câte persoane au nevoie de ajutor şi locul unde sunt persoanele aflate în dificultate.”

    YouTube video

     

    YouTube video

    Publicitate
    Citește mai mult
    Publicitate
    Publicitate

    De Interes

    >