Economic
Un nou magazin de bricolaj apare în Brașov după ce listarea companiei a debutat cu un record pe Bursa de Valori București

Un nou magazin de bricolaj urmează să apară în Brașov după ce listarea la Bursa de Valori București a companiei a fost un succes, compania stabilind un record încă din prima zi.
MAM Bricolaj, companie românească din industria de bricolaj, a debutat pe piața AeRO din cadrul Sistemului Multilateral de Tranzacționare al Bursei de Valori București pe 21 ianuarie, unde acțiunile sunt tranzacționate sub simbolul bursier MAM.
Compania a stabilit încă din prima zi un record. Acțiunile retailerului au atins cea mai mare valoare a tranzacțiilor în prima zi de listare la BVB dintre toate companiile antreprenoriale care au intrat pe piața AeRO din 2015 până în prezent.
MAM Bricolaj a încheiat prima zi pe piața AeRO pe locul 7 între cele mai tranzacționate acțiuni ca valoare. Valoarea tranzacțiilor a ajuns la aproape 3,1 milioane de lei în prima zi, cu o creștere de 53% a valorii acțiunilor față de momentul evaluării înainte de listare.
Listarea la Bursa de Valori București este parte din strategia de dezvoltare a companiei și o componentă importantă în planul de extindere accelerată a rețelei de magazine MAM Bricolaj în principalele centre urbane din România.
Retailerul va deschide în aprilie al treilea magazin în cartierul Ghencea din București și plănuiește deschiderea celui de-al patrulea magazin din rețea în Brașov.
Principalele obiective pentru MAM Bricolaj în 2021 sunt deschiderea a două magazine noi și creșterea cifrei de afaceri cu 65%.
„Când am pornit MAM Bricolaj am avut un scop clar: să le oferim clienților cele mai bune materiale, accesorii, sfaturi și suport pentru a-și transforma mobila și casa așa cum vor. Ne bucurăm că am reușit să facem asta, de-a lungul unui deceniu, din ce în ce mai bine, iar reușita de la BVB confirmă că suntem pe drumul cel bun. Acum ne-am propus să folosim toate pârghiile oferite de piața de capital pentru susținerea creșterii accelerate și să dezvoltăm un parteneriat de succes cu investitorii de la Bursă. Ne dorim să fim cât mai aproape de clienții noștri, tocmai de aceea vizăm extinderea rețelei de magazine și să fim prezenți în principalele centre urbane din România. Odată cu fiecare nou centru inaugurat le promitem clienților beneficiile care ne-au consacrat, materiale de calitate și consultanță profesionistă ca să ia cele mai bune decizii”, a declarat Cristian Găvan, fondatorul MAM Bricolaj.
Despre MAM Bricolaj
Din 2011, MAM Bricolaj a implementat un sistem inovator și comod de achiziționare a materialelor pentru mobilier. Este singurul furnizor cu autoservire din acest domeniu în România. Magazinul are peste 10.000 de produse în stoc și cea mai complexă gamă.
Din 2013, MAM Bricolaj organizează și cursul„Școala de Mobilă” cu scopul de a instrui meseriașii din domeniu cu privire la noile sisteme apărute. Acesta se adresează și pasionaților de mobilă care vor să învețe mai mult. Din primavara Cursul va fi disponibil si online.
-
Turismacum 3 zile
Staţiunea cu cel mai curat aer din România se află în judeţul Braşov. Media de viață a localnicilor este mai mare decât în restul țării
-
Fapt diversacum 2 zile
VIDEO / 3, 2, 1… Luminiţele de Crăciun s-au aprins în bradul din Braşov. „O mare” de oameni au asistat la evenimentul special
-
Economicacum 3 zile
ANAF vinde o garsonieră în centrul Braşovului. Prețul de pornire, doar 15.000 de euro
-
Evenimentacum 3 zile
Razie a poliţiştilor braşoveni între studenţi, pe Colină şi în Memo. Au fost aplicate 8 amenzi
-
Administrațieacum 3 zile
Este oficial! Orarul Aeroportului Internațional Brașov – Ghimbav va fi modificat de la 12 la 16 ore pe zi. ROMATSA și-a dat acordul pentru schimbarea programului
-
Turismacum 3 zile
FOTO – VIDEO / A început sezonul de schi în Poiana Braşov. Sute de schiori au stat zeci de minute la cozi imense în aşteptarea primei coborâri din masiv
-
Evenimentacum 3 zile
Accident mortal pe DN 1A, între Braşov şi Ploieşti. Şoferul a fugit de la locul faptei
-
Socialacum 3 zile
Iohannis sesizează CCR cu privire la modificările aduse legii recunoștinței față de eroii Revoltei Anticomuniste din Brașov, din 1987, şi față de eroii Revoluției Române