Fapt divers
Un medic vrea să facă la spitalul din Făgăraş cel mai frumos parc dedicat vindecării pacienţilor: „Natura și frumosul sunt în strânsă legătură cu starea emoțională și starea psihică a pacientului”

Spitalul Municipal Făgăraş este pe cale să aibă cel mai frumos parc din toate unităţile medicale din România. Inţiativa aparţine unei doctoriţe, în vârstă de 38 de ani, care s-a dedicat de-a lungul timpului pacienţilor şi îşi doreşte ca bolnavii să fie trataţi într-un mediu cât mai plăcut. Şi nu este primul proiect de acest fel pornit de medic.
La 38 de ani, Iulia Moroșanu este șef de secție la Neurologie la Spitalul Municipal Făgăraș. În 3 ani s-a implicat în mai multe proiecte care au ca scop creșterea calității îngrijirii pacienților. Acum are o nouă misiune. Doctoriţa vrea să amenajeze cel mai frumos parc unde pacienţii se pot recreea, transmite Antena 3.
”Consider că natura și frumosul sunt în strânsă legătură cu starea emoțională și starea psihică a pacientului, s-a observat că starea psihică bună influențează procesul de vindecare organică.
Profit de faptul că avem o curte atât de generoasă cu un spatiu atât de întins și de frumos și am zis că ar fi păcat să nu facem așa ceva. Parcul este dedicat şi medicilor care au nevoie de un loc unde să se relaxeze, în linişte” a spus Iulia Moroșanu, șef secție Neurologie.
”Am văzut la medicii chirugi după ore de operații au nevoie de a se ridica la un geam cât de mic să vadă o iarbă, un copac și mi-am pus întrebarea de ce poate așa am fost făcuți să fim în legătură cu natura” a mai adăugat medicul.
Tot la iniţiativa doctoriţei, secţia de Pediatrie a spitalului a fost renovată, iar pe pereţi au fost pictate personaje din desene animate, pentru a crea un cadru cât mai plăcut pentru cei mici. Ca parcul din curtea Spitalului Municipal Făgăraș să devină realitate, medicul are nevoie de ajutorul cetăţenilor. Locuitorii din Făgăraş pot vota proiectul pe site-ul Primăriei.
Un reportaj video despre viitorul parc de la Spitalul Municipal Făgăraş puteţi vedea AICI.
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO – VIDEO / Avalanșă de mari dimensiuni, în munții Făgăraș. Zăpada a spart geamurile cabanei Capra și a pătruns în dormitoare. Cei aproximativ 50 de turiști care se aflau acolo au scăpat teferi
-
Evenimentacum 3 zile
Vine gerul, în România. Meteorologii anunță temperaturi de -20 de grade, în următoarele zile. Au fost emise și două coduri galbene de vreme rea, inclusiv pentru județul Brașov
-
Socialacum 2 zile
Directorul Poştei Române, întrebat cât face o scrisoare de la Bucureşti la Braşov: „Cinci zile”
-
Evenimentacum 2 zile
Turiștii surprinși de avalanșă, în munții Făgăraș, riscă amenzi usturătoare. Ei ar putea rămâne și fără permis pentru că drumul spre cabana Capra era oficial închis
-
Utilacum 11 ore
A fost anunţată oficial şi cea de-a 3-a destinaţie pentru avioanele care vor decola de la Braşov, după Antalya şi Creta
-
Evenimentacum 2 zile
România s-a zguduit, noaptea trecută. 5 cutremure s-au înregistrat în țara noastră, în doar câteva ore. Un seism puternic, de magnitudine 7,8, s-a înregistrat și în Turcia
-
Evenimentacum 2 zile
Frații Andrew și Tristan Tate au început să își clădească imperiul în județul Brașov. Povestea celor doi milionari a ajuns în atenția jurnaliștilor BBC
-
Evenimentacum o zi
VIDEO / Imagini cumplite, filmate din dronă, cu dezastrul produs de cutremurele din Turcia. Un al doilea seism, de magnitudine 7,5, a fost înregistrat la prânz