Connect with us
Publicitate

Sport

Un fost mecanic de locomotivă a pus bazele rugby-ului, la Brașov. Povestea impresionantă a lui Vasile Soporan, cel care a antrenat sute de copii în acest sport

Publicat

pe

sursa foto: www.welovesport.ro
Publicitate

La 79 de ani, un fost mecanic de locomotivă din Brașov se poate lăuda că a pus bazele rugby-ului, în orașul de sub Tâmpa. Vasile Soporan a început să dezvolte acest sport încă din anii 60, iar de atunci a antrenat sute de copii. O parte dintre ei au ajuns chiar să fie selecționați la echipa națională a României, scrie welovesport.ro.

Rugby-ul românesc are prezențe din ce în ce mai firave la nivel mondial, dar are în continuare la bază câțiva oameni generoși, dedicați, pasionați până în măduva oaselor care nu își imaginează viața în afara sportului cu balonul oval. Unul dintre aceștia este Vasile Soporan, considerat părintele rugby-ului brașovean.

„Prin vene îmi curge doar rugby, îl visez și noaptea. Altfel, sunt un om simplu”, se descrie antrenorul prin mâna căruia au trecut generații întregi de copii.

Câțiva au ajuns până la nivelul echipei naționale, cu prezențe la Cupe Mondiale, precum Mihai Vioreanu (azi medic la Dublin), Cătălin Fercu, Mădălin Lemnaru, George Bâgiu, Alexandru Țăruș. Se simte mândru când vorbește de „acești copii”, dar și despre alții care i-au trecut prin mână.

Publicitate

Povestea lui Vasile Soporan este fascinantă. A jucat rugby în tinerețe, la Timișoara și Săcele, a ajuns până la nivelul echipei naționale de tineret, dar a fost nevoit să agațe devreme ghetele în cui, din cauza unei accidentări grave. Microbul acestui sport a rămas însă pentru totdeauna. De profesie mecanic de locomotivă, Vasile Soporan a povestit că a ajuns în Brașov în anii 60, când a și pus bazele unei echipe de seniori.

„Eu făceam naveta București – Brașov cu locomotiva CFR-ului. Pentru a atrage atenția, am ajuns la secretarul UTC-ului, i-am propus să intre în echipa de rugby, era foarte tânăr și arăta bine. Iar în paralel cu o echipă de seniori, mi-am făcut și o echipă de juniori la CFR Brașov. Aici am pus bazele unei pepiniere teribile. Rugby-ul a avut o șansă și prin venirea ministrului Cornel Burada la putere, la Tranporturi (n.r. fost și președinte al Federației de specialitate în două mandate diferite). El a introdus rugby-ul, la începutul anilor 70, în toate școlile aparținând Ministerului, transporturi, auto, navale, fluviale, aero, cfr și așa mai departe. A fost o explozie fantastică atunci pentru rugby. La un moment dat a venit într-o vizită la Brașov. Știți cum era? Toată lumea se pregătea de vizita unui ministru, toți fierbeu. Din multitudinea de oameni, m-a zărit și pe mine. M-a chemat și mi-a spus că vrea să vădă unde fac eu antrenamentele. Și l-am dus în groapa CFR din Brașov. Când a văzut ce este acolo, a dat ordin să se facă o sală, să aibă unde să se antreneze copiii. Asta s-a întâmplat într-o toamnă, în primăvară a fost gata. Acum durează câțiva ani cu proiecte și așa mai departe. Atunci nu mai trebuiau atâtea proiecte, au ridicat sala imediat”, povestește Vasile Soporan.

Deși a început cu seniorii în Brașov, Vasile Soporan a fost atras tot timpul de sectorul juvenil. I-a plăcut foarte mult ideea de a se ocupa de educația rugbyistică a copiilor, lucru pe care îl face integral de mai bine de 35 de ani la poalele Tâmpei.

Întreaga poveste a antrenorului de rugby o puteți citi AICI.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes