Prima pagină
Un fost conducător al lui FC Braşov testat pozitiv cu COVID-19 i-a adresat un mesaj lui Raed Arafat
Fostul fotbalist al Metromului şi al Preciziei Săcele, precum şi ex-directorul general al lui FC Braşov, Gabriel Mirceoiu, se află internat de 16 zile într-un spital braşovean fiind testat pozitiv cu COVID-19.

Acesta nu va putea fi externat decât după ce două teste consecutive vor avea rezultat negativ.
Aflat la marginea răbdării, Gabriel Mirceoiu i-a adresat în această dimineaţă, pe pagina personală de Facebook, un mesaj lui Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
„Sunt un pacient al unui spital din România, testat pozitiv în urmă cu 16 zile, fără a prezenta NICI UN FEL DE SIMPTOM DE BOALĂ, amenințat cu deschiderea unui dosar penal dacă nu urc în dubă. Sunt considerat asimptomatic, nu mi-a fost dat nici un medicament, sunt ÎNCĂ sănătos, noaptea și ziua ușa este încuiată și nu am dreptul să ies din „celulă” / „baracă” la o plimbare! PROTESTEZ!!! ASIMPTOMATIC NR…… (Citește condițiile de confidențialitate). Am auzit că mâine vom face duș!!! Mesaj adresat d-lui Arafat!”, scrie fostul oficial al lui FC Braşov în mesajul său.
La câteva ore de la apariţia mesajului l-am contactat telefonic pe Gabriel Mirceoiu pentru câteva lămuriri suplimentare, iar acesta ne-a declarat că „sunt internat în spital de 16 zile, dar mă simt bine, n-am nici un simptom al bolii. Nu vreau să fiu înţeles greşit, n-am absolut nimic de reproşat personalului medical sau auxiliar de la spital, vreau doar să semnalez situaţia noastră, a bolnavilor asimptomatici domnului Raed Arafat. Noi nu avem nici un semn al bolii, nu primim nici tratament, doar stăm izolaţi într-o camera”.
-
Fapt diversacum 3 zileIncident neobișnuit pe DN13: O mașină de poliție a rămas blocată în beton proaspăt în drum spre un accident grav
-
Administrațieacum 3 zileProiectul de restaurare a Cetății Râșnov, deblocat oficial. Investiția depășește 28 de milioane de lei
-
Fapt diversacum 3 zileRazie a poliției pe DN1: Amenzi de peste 150.000 de lei aplicate în doar patru ore
-
Evenimentacum 2 zileSalvamont România la Congresul ICAR 2026: Tehnologii noi pentru Brașov
-
Utilacum 2 zileAvertizare ANM: Cod galben de ploi și răcire accentuată a vremii
-
Fapt diversacum 19 oreFOTO / Accident grav pe DN 13, la Rotbav: Trei persoane încarcerate după impactul cu un autocamion
-
Fapt diversacum 2 zileMotociclist rănit în Masivul Ciucaș, evacuat de urgență cu elicopterul SMURD Brașov
-
Evenimentacum 19 orePieton de 18 ani accidentat grav pe o trecere de pietoni din Brașov


