Eveniment
Un deţinut a evadat în timp ce se afla la muncă, la o firmă din Braşov

În jurul orei 11.37, polițiștii brașoveni au fost sesizați de către angajați ai Penitenciarului Codlea cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 32 de ani, persoană deținută în regim deschis în cadrul Penitenciarului Codlea, a evadat de la punctul de lucru al unei societăți comerciale din municipiul Brașov.
Semnalmentele acestuia au fost transmise polițiștilor din teren, care au întreprins activități de urgență pentru depistarea persoanei evadate, activități care au dus la prinderea acesteia, după 9 minute, în incinta unui cimitir din municipiul Brașov.
Bărbatul a fost reținut, escortat și introdus în Penitenciarul Codlea.
Cercetările în cauză sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov.
-
Fapt diversacum 3 zile
Oktoberfest Brașov se mută într-o locație nouă. A 14-a ediție a celui mai mare festival al berii din România va avea loc în Parcul Tractorul
-
Economicacum 3 zile
Pasaj rutier subteran de 600 de metri, proiectat la Sinaia
-
Fapt diversacum 3 zile
Cine este ruda din Covasna a Regelui Charles și prietenul de suflet al monarhului britanic
-
Fapt diversacum 3 zile
FOTO / Imagini inedite cu un urs în Munţii Făgăraş. În plină vară, se dă în zăpadă pe „derdeluş”: „Se da pe burta, pe zapada”
-
Culturalacum 3 zile
Monica Anghel, pe scena Filarmonicii Brașov. Celebra cântăreață va susține două spectacole la închiderea celei de-a 145-a stagiuni
-
Culturalacum 3 zile
Turneul Flautul Fermecat ajunge în luna iunie la Braşov
-
Evenimentacum 3 zile
VIDEO / Un turist s-a filmat chiar înainte de a rămâne blocat pe Valea Caraimanului, în Munţii Bucegi. Bărbatul, salvat cu un elicopter de la Braşov
-
Evenimentacum 3 zile
Viteză extremă pe ciotul de autostradă dintre Cristian şi Râşnov. Un şofer care avea şi trei copii în maşină a fost surprins cu 243 km/h. Le arăta cât de puternică este maşina