Connect with us
Publicitate

Eveniment

Un deputat din Brașov și-a găsit mașina cu luneta spartă, în parcarea de la Camera Deputaților

Publicat

pe

sursa foto: G4Media.ro

Lupta politică trece la un alt nivel, în rândurile aleșilor din Parlamentul României. După o zi cu dezbateri intense pe tema codurilor penale, din comisia juridică, deputatul USR de Brașov, Victor Ilie și-a găsit mașina cu luneta spartă, chiar în parcarea de la Camera Deputaților, anunță g4media.ro.

Publicitate

Parlamentarul brașovean a ajuns cu autoturismul său în parcare la primele ore ale dimineții, iar descoperirea a făcut-o abia după aproape șapte ore, când s-a întors la mașină.

„Am lăsat mașina în parcare la ora 09.30, iar pe la ora 16.00, când m-am întors la mașină, luneta era spartă. Eu când am urcat în mașină nu m-am uitat în spate, iar când am închis portiera, a căzut o parte din geam”, a declarat Victor Ilie, citat de aceeași sursă.

Politicianul a anunțat că a făcut plângere la Secția 17 de Poliție, din București. El a precizat că i-a chestionat pe cei care administrează sistemul camerelor de supraveghere în parcare și că i s-a comunicat că ar fi trecut pe acolo două persoane.

Publicitate

„Acces la imaginile surprinse de camere se poate oferi doar la cerea poliției. Sigur, eu am făcut plângere și la poliție, au făcut poze la mașină și sper că o să aflu cât mai curând ce s-a întâmplat”, a precizat Victor Ilie.

Deputatul mai spune că marți dimineața când a lăsat mașina în parcare erau foarte multe autoturisme parcate, iar la 16.00, după ce a ieșit de la Comisia juridică, mai erau foarte puține. Victor Ilie speră că autoritățile îi vor găsi pe făptași și că aceștia vor fi trași la răspundere pentru distrugerea lunetei de la mașină.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes