Eveniment
Un cunoscut interlop bucureştean a fost reţinut pentru dare de mită după ce o oferit mai multe sume de bani unui poliţist din Râşnov care l-a prins drogat la volan

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au dispus, la data de 4 mai 2021, reținerea preventivă a unui inculpat, cunoscut ca membru al clanului lui Amet Metin din Bucureşti, pentru săvârșirea infracțiunii de „dare de mită”, în formă continuată.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că inculpatul, în seara zilei de 03 mai 2021, i-a oferit unui agent de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Staţiunii Râşnov, în mod repetat şi în aceeaşi împrejurare, sumele de 50 Euro, 100 Euro, 200 Euro, 300 Euro, 400 Euro şi în final 500 Euro, cu titlu de mită, după ce a fost depistat că a condus un autoturism pe raza aceleiaşi localităţi şi a fost testat pozitiv la substanţa psihoactivă metadonă, iniţial pentru a nu fi testat, iar apoi pentru a nu i se recolta mostre biologice la Spitalul Orăşenesc Zărneşti şi pentru a nu i se constitui dosar penal pentru infracţiunea de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa substanţelor psihoactive. Poliţistul a refuzat mita şi a denunţat fapta procurorilor.
Inculpatul va fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Braşov, în cursul zilei de 5 mai 2021, cu propunere de arestare preventivă.
Actele de urmărire penală în prezenta cauză s-au efectuat cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie.
Precizăm că urmărirea penală este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
-
Evenimentacum 3 zile
Ce avere are „Lupul de la Rutieră”. Soţia lui a fost viceprimar la Râşnov şi are afaceri prospere
-
Evenimentacum 2 zile
Chipsuri cu gust de șosete, pe rafturile magazinelor din Brașov. Sortimentul a fost scos pe piață de firma din Harghita care a produs conservele cu excremente de urs
-
Utilacum 3 zile
Atenţie şoferi! Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a fost doborât de vânt
-
Administrațieacum 2 zile
În Poiana Braşov se va schia până de Paşte
-
Evenimentacum 3 zile
Caz şocant în Covasna! Un bărbat și-a vândut de mai multe ori fiica de 14 ani ca sclavă sexuală, pe o ladă de bere și 50 de lei
-
Administrațieacum 20 de ore
Spațiile comerciale de la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav vor fi scoase la închiriere, prin licitație. Cât va costa chiria pentru aceste spații
-
Evenimentacum o zi
Angajatul unui lanț internațional de fast food, cu restaurante în Brașov, a fost achitat pentru că racola minore pentru prostituție. Magistrații l-au condamnat pentru că trimitea tinere majore să facă sex pe bani
-
Utilacum 2 zile
Veşti bune pentru braşoveni! Călătorii RATBV îşi pot cumpăra bilete şi din sediile Poştei Române