Connect with us
Publicitate

Eveniment

Un cioban din Braşov s-a trezit dimineaţă cu 5 miei lipsă la stână. „Lupul” hoţ a băgat animalele în maşină şi a plecat cu ele

Publicat

pe

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 2 Poliție efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de “furt calificat”, cu persoana bănuită în stare de arest preventiv, după ce ar fi sustras mai mulți miei dintr-un imobil.

La data de 10 iunie polițiștii au identificat, în urma unor investigații specifice, un bărbat, de 24 de ani, bănuit de faptul că, în data de 7 iunie, ar fi pătruns într-o anexă a unui imobil, din municipiul Brașov, de unde ar fi sustras cinci miei.

Cercetările efectuate de polițiști, imediat după primirea sesizării, au arătat că la aceeași dată bărbatul ar fi pătruns în timpul nopții în spațiul unde se aflau animalele, de unde ar fi sustras mieii și i-ar fi introdus în portbagajul unui vehicul pe care l-a condus înspre localitatea Araci, din județul Covasna.

Astfel, față de materialul probator existent, prin ordonanța polițiștilor din data de 11 iunie a fost dispusă reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.

Publicitate

Ulterior, procurorul de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, l-a prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți, care a emis pe numele bărbatului mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate de polițiștii brașoveni, dosarul fiind instrumentat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea întregului dosar.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes