Connect with us
Publicitate

Social

Un celebru restaurant din centrul Brașovului, închis de OPC chiar în prima zi când a putut primi clienți în interior

Avatar

Publicat

pe

Un restaurant din centrul Brașovului a fost închis de comisarii de la Protecția Consumatorilor Brașov chiar în prima zi în care acesta a putut să primească clienţi din nou în interiorul localului. Decizia de a fi închis a fost luată în urma neregulilor descoperite la un control din luna decembrie. Pentru că nu au fost remediate, restaurantul a fost închis temporar. Controlul a fost făcut în 21 decembrie.

Sorin Susanu, şeful CRPC Braşov motivează decizia prin faptul că nu a fost transmisă dovada că produsele găsite în decembrie au fost distruse.

„Există o potențială problemă asupra faptului că unii dintre agenții economici au păstrat o perioadă îndelungată materia primă și produsele alimentare și unele dintre ele dacă nu au fost depozitate corespunzător sau termenul de valabilitate nu mai este unul conform să încerce să și le valorifice lucru care ar fi extrem de grav și în detrimentul consumatorilor, fapt pentru care da vom verifica pe cât este posibil majoritatea agenților economici din domeniul alimentației publice” a declarat Sorin Susanu.

Publicitate

Administratorii restaurantului îl contrazic şi spun că vor contesta decizia. Mai mult, îi acuză pe cei care au făcut control în unitate de comportament abuziv.

„În primul rând în procesul verbal pe care ni l-au lăsat fără măcar să-l citească, nu scrie nicăieri că localul se închide. Sunt prevăzute doar două amenzi contravenționale pentru niște nereguli care spun ei că le-ar fi găsit. În al doilea rând, în ziua controlului pe 21 decembrie domnul Susanu, ANPC Brașov, împreună cu două colege de-ale dânsului au intrat fără să prezinte nici o legitimație, fără să prezinte un ordin de serviciu pe tema controlului. Au intrat pur și simplu au interpretat pe niște cutii ale noastre pe care erau niște produse, au interpretat cum au dorit ei data de expirare. Veți vedea din materialele pe care vi le-a trimis că unele produse sunt expirate, ceea ce nu e adevărat. O să urmăm calea legală, să contestăm decizia dânșilor” a declarat Marian Tită, unul dintre administratorii localului.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea
Publicitate
Publicitate

De Interes

>