Eveniment
Un braşovean şi-a lăsat un fost vecin fără 2.000 de euro. I-a scos banii din cont după ce a făcut poze la buletin şi la cardul bancar

Punct final într-o căutare care a durat 8 luni. În august anul trecut, un bărbat din Lugoj sesiza Poliţia după ce i-au dispărut din cont peste 2000 de euro.
Polițiștii de la Investigații Criminale din 3 județe au muncit pentru a-l depista pe cel aflat în spatele furtului.
Este vorba de un tânăr de 20 de ani care a fost ridicat din județul Brașov și dus la Timișoara.
Nu mică i-a fost mirarea păgubitului când a aflat că acesta era un fost vecin de bloc. Cei doi nu au avut vreo relație apropiată, însă, la un moment dat, tânărul a reușit astă vară să intre în locuința sa, i-a cotrobăit prin lucruri și i-a fotografiat cartea de identitate și cardul bancar. S-a mutat în alt județ, apoi, cu ajutorul unei aplicații, și-a deschis un cont la o altă bancă folosindu-se de informațiile vecinului din Lugoj și a iscălit formularele electronice în fals. Apoi s-a apucat să scoată bani, transmite opiniatimisoarei.ro.
Polițiștii au făcut cercetări în Timiș, în Sibiu, în Arad și în Hunedoara până când au reușit să reconfigureze traseul electronic al hoției.
Atacatorul informatic a fost capturat miercuri în Sinca Veche din județul Brașov.
Tânărul de 20 de ani este cercetat pentru „efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic și accesul ilegal la un sistem informatic”. A fost dus direct în Arestul IPJ Timiș.
Judecătorii din Timișoara au decis să-l cerceteze mai departe sub controlul judiciar.
-
Evenimentacum 2 zile
Braconieri „prinşi în fapt” de poliţiştii braşoveni, într-o pădure de lângă Poiana Mărului
-
Evenimentacum o zi
Accident chimic la „Uzina de apă” a Brașovului
-
Evenimentacum o zi
FOTO / Furt impresionant de motorină, la Braşov. Un şofer a furat o tonă de combustibil din camionul pe care îl conducea
-
Turismacum 2 zile
Sinaia, Poiana Brașov și Predeal, staţiunile din ţară cele mai căutate în primele patru luni ale anului. Numărul rezervărlor a crescut cu 50% faţă de anul trecut
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO / Doi turişti au căzut câţiva zeci de metri într-o râpă de pe Valea Caraimanului, din Bucegi
-
Administrațieacum 2 zile
Ministrul Transporturilor emite ordin pentru certificarea ca aeroport internațional a Aeroportului Braşov
-
Evenimentacum 2 zile
Cinci telefoane şi două genţi, furate de un hoţ, la Făgăraş. Erau nepăzite pe o alee din oraş
-
Evenimentacum o zi
Doi minori din Covasna au agresat sexual o fată şi au filmat scenele, după ce au îmbătat-o