Connect with us
Publicitate

Administrație

Un brașovean s-a ales ieri cu un dosar penal pentru ,,zădărnicirea combaterii bolilor”

Publicat

pe

Polițiștii brașoveni au continuat acțiunile de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat al acestor acțiuni fiind prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Publicitate

Echipe mixte formate din polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, polițiști locali, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov și Grupării Mobile de Jandarmi “Burebista” Brașov, sub autoritatea instituției Prefectului, au organizat și desfășurat noi activități de verificare a modului de respectare a normelor legale în vigoare pe timpul stării de alertă.

Forțele de ordine au acționat în zonele aglomerate, centre și societăți comerciale, piețe, precum și în stațiile și mijloacele de transport în comun pe raza județului Brașov

Activitățile desfășurate de către polițiștii brașoveni sunt adaptate permanent în funcție de datele transmise de către Direcția de Sănătate Publică Brașov, privind zonele unde există focare, în vederea limitării răspândirii virusului SARS-Cov-2.

Publicitate

Astfel, la data de 12 ianuarie 2021, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov au verificat 144 de locații, 66 societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 8 operatori economici cu privire la organizarea programului de muncă.

Polițiștii brașoveni, alături de polițiștii locali, au legitimat peste 2330 de persoane, au verificat 150 de mijloace de transport persoane și peste 190 de autovehicule.

 Pentru abaterile constatate au fost aplicate 173 de sancțiuni contravenționale, dintre acestea 162 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și 11 pentru nerespectarea măsurilor de diminuare a impactului riscurilor, valoarea totală a acestora fiind de 8.000 lei.

De asemenea, polițiștii au verificat peste 2160 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină și au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “zădărnicirea combaterii bolilor”, dosar instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov au legitimat peste 340 de persoane, au verificat 39 de societăți comerciale și persoane fizice autorizate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă și 80 de locații.

Publicitate

Totodată, au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 2000 lei.

 Au fost verificate 40 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină.

Jandarmii din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi “Burebista” Brașov au verificat 52 de locații, au legitimat 95 de persoane și au aplicat 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3000 lei.

La data de 12 ianuarie 2021 au fost înregistrate două apeluri TELVERDE pentru semnalări de nerespectare a măsurilor stabilite în context COVID-19.

Pe parcursul desfășurării activităților, polițiștii brașoveni au continuat activitățile informativ-preventive pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes