Fapt divers
Un bărbat rătăcit în Bucegi a dormit două nopţi afară, în frig, şi bătut de vântul puternic până a fost găsit de Salvamont
Un bărbat din Constanţa, care a plecat singur într-o drumeţie la Vârful Omu, a fost recuperat de către salvamontiştii din judeţul Dâmboviţa, miercuri după-amiază, după ce a petrecut două nopţi dormind afară. Bărbatul a rămas pe munte, epuizat fizic şi fără baterie la telefonul mobil.
Potrivit datelor furnizate de Salvamont salvaspeo Dâmboviţa, salvatorii au participat, miercuri după-amiază, la o acţiune de recuperare a unui turist care timp de două nopţi a dormit sub cerul liber, în zona Babele-Omu.
Bărbatul, în vârstă de 45 din, din Constanţa, a plecat singur în drumeţie la Vârful Omu, în cursul zilei de luni, urcând pe munte din zona telecabinei Peştera, unde şi-a parcat autoturismul.
Ajuns sus pe munte, turistul nu ţi-a mai putut continua drumul, în condiţii de ceaţă şi precipitaţii.
Epuizat fizic şi pus în situaţia de a nu mai putea continua drumul, constănţeanul a putut nici să sune la 112 sau la Salvamont din cauză că telefonul mobil i s-a descărcat, transmite adevarul.ro.
”Echipamentul profesional i-a salvat viaţa turistului care două nopţi a dormit sub cerul liber după ce s-a rătăcit undeva între Babele-Omu, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile. Bărbatul, epuizat fizic a fost găsit astăzi, 6 ianuarie, în zona Platoul Babelor, de echipa Salvamont Buşteni, aflată în patrulare şi care fusese alertată încă din seara zilei de luni, 4 ianuarie de către echipa Salvamont- Salvaspeo Dâmboviţa care a sesizat faptul că un autoturism se află în zona telecabinei Peştera şi propietarul nu a revenit de pe traseu. Bărbatul a fost preluat din zona Babelor de către echipa Salvamont- Salvaspeo Dâmboviţa şi transportat până la autoturismul care se afla la telecabina Peştera”, informează Salvamont Dâmboviţa.
Miercuri seară, bărbatul care a fost coborât de pe munte se află în afara oricărui pericol.
-
Economicacum 2 zileTaxele a 11 angajați, reținute dar neplătite statului. Administrator din Codlea, trimis în judecată
-
Fapt diversacum 2 zileAeroportul Brașov se transformă în „Dracula Airport” la final de octombrie
-
Utilacum 3 zileNoi soluții pentru eficientizarea transportului metropolitan din Râșnov: Conexiune directă cu Poiana Brașov
-
Evenimentacum 3 zileFOTO / Accident în lanț pe bulevardul Saturn: Trafic îngreunat în zona Gemenii
-
Evenimentacum 3 zileZiua Pompierilor din România, sărbătorită la Brașov cu paradă militară și expoziție de tehnică de intervenție
-
Administrațieacum 3 zileO nouă parcare subterană în centrul Brașovului? Ce propun arhitecții pentru Centrul Civic și zona Primăriei
-
Evenimentacum 2 zileAccident grav: Trei victime după ce o mașină s-a răsturnat între Sâmbăta de Sus și Lisa
-
Utilacum 3 zileVremea în Brașov: Caniculă sufocantă urmată de furtuni și vijelii


