Connect with us
Publicitate

Eveniment

Un bărbat a murit subit, pe stradă, la Făgăraș

Publicat

pe

Foto: Arhivă

Alertă, sâmbătă seară, la Făgăraș. Medicii de la ambulanță au fost solicitați să intervină după ce un bărbat a căzut pe stradă și a murit.

Publicitate

Incidentul s-a petrecut pe bulevardul Unirii din municipiul Făgăraș. Bărbatul, în vârstă de 62 de ani, mergea pe stradă și dintr-o dată a căzut ca secerat.

Echipele de intervenție nu au mai putut face altceva decât să constate decesul persoanei.

„La data de 17 iulie 2021, în jurul orei 19.50, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a fost sesizat prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că pe bulevardul Unirii din municipiul Făgăraș, un bărbat, în vârstă de 62 ani, se află în stare de inconștiență. Cadrele medicale sosite la fața locului au declarat decesul bărbatului, cadavrul acestuia urmând a fi preluat și transportat la spital în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei reale a decesului”, a declarat agent principal de poliție Nadia Olaru, purtător de cuvânt al IPJ Brașov.

Publicitate

Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurările în care a avut loc evenimentul.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes