Eveniment
Un bărbat a fost snopit în bătaie şi tâlhărit de doi indivizi, într-un bar din Braşov

Un bărbat din Braşov a fost snopit în bătaie de doi indivizi din Sânpetru, şi mai mult, cei doi au furat tot ce avea omul la el. Scena a avut loc în data de 10 ianuarie, într-un bar din municipiul Braşov. Cei doi bărbaţi, de 30 ani și 43 ani s-au năpustit asupra victimei, au lovit-i de mai multe ori şi au tâlhărit-o de toate bunurile. Tâlhari au fost prinşi, şi un procuror le-a dat un mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.
„În baza probatoriului administrat în cauză, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov. Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov a formulat propunerea de arestare preventivă pentru cei doi bărbați, pentru bărbatul, în vârstă de 43 ani, fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar pentru bărbatul, în vârstă de 30 ani, a fost dispusă măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.
În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.”, a transmis IPJ Braşov
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / 224.000 de curcani vor fi sacrificați din cauza celor 3 focare de gripă aviară care au fost confirmate la Codlea. Unii localnici cred că virusul nu este real
-
Sportacum 2 zile
Rezultat istoric pentru CSU Braşov. Patinatoarea Julia Sauter, locul 10 la Campionatul European de patinaj artistic
-
Evenimentacum 8 ore
Corupţie în Poliţia Braşov. Percheziţi la 6 oameni ai legii şi două sedii de Poliţie
-
Administrațieacum 2 zile
Lucrările la Sala Polivalentă din Braşov continuă. Au fost turnaţi 600 de piloți forați din cei 1.800 pe care îi va avea construcţia
-
Evenimentacum 2 zile
Al doilea focar secundar de gripă aviară, confirmat la Peneş Curcanul, în Codlea. Ferma are peste 113.000 de curcani
-
Economicacum 2 zile
Cinci trenuri ale braşovenilor de la Regiotrans au fost vândute la prețul de un leu și jumătate pe kilogram, pentru fier vechi
-
Socialacum 2 zile
Fă-ți temele înainte de a alege medicul stomatolog – de ce trebuie să ții cont
-
Evenimentacum 2 zile
Trei hoţi de catalizatoare şi carburant, prinşi în flagrant de poliţiştii braşoveni