Connect with us
Publicitate

Social

Un agent de pază a folosit în magazinul pe care îl veghea un card bancar pierdut de un client

Publicat

pe

În data de 27 mai, polițiștii braşoveni au fost sesizați de către un bărbat din municipiul Brașov cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi utilizat cardul său bancar și ar fi efectuat în mod fraudulos mai multe tranzacții.

Publicitate

Din cercetări, a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 38 ani, angajat în calitate de agent de pază în cadrul unei societăți comerciale din municipiul Brașov, ar fi folosit cardul bancar pentru efectuarea unui număr de trei tranzacții în cadrul societății unde își desfășura activitatea, iar ulterior ar fi înmânat cardul unui membru al familiei sale, în vederea efectuării unei alte tranzacții, reprezentând achiziția unor bunuri dintr-un alt supermarket.

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

Publicitate

Acum, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ”însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor”, ”efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos” (trei acte materiale) și ”instigare la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos”.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes