Eveniment
Ucraina susține că drona a fost bruiată… și a decis să viziteze Constanța
Forțele navale din Ucraina au transmis vineri o clarificare privind incidentul din Constanța, unde o dronă maritimă a fost observată înainte de a exploda în apropierea portului. Potrivit părții ucrainene, aparatul ar fi ieșit de sub control în timpul unei misiuni din Marea Neagră, pe fondul unor acțiuni de război electronic atribuite Rusiei.
În comunicarea transmisă către partenerii români, reprezentanții Forțele Navale ale Ucrainei au explicat că drona ar fi fost afectată de sisteme de bruiaj, pierzând legătura cu operatorii și derivând ulterior în largul coastelor românești. Incidentul este tratat ca o consecință indirectă a conflictului naval din regiune, fără o intenție declarată de a lovi infrastructura din România.
Partea ucraineană nu a confirmat explicit dacă dispozitivul care a ajuns în zona portului Constanța este același cu cel care a explodat, însă a precizat că a transmis în timp util informațiile necesare către Marina Română pentru a reduce riscul unor victime civile sau pagube colaterale.
„În timpul desfășurării misiunilor în zona operațională a Mării Negre, una dintre ambarcațiunile fără pilot a pierdut controlul sub influența războiului electronic inamic”, se arată în mesajul transmis de partea ucraineană, care subliniază că legătura cu drona a fost întreruptă complet în faza finală a operațiunii.
Autoritățile române nu au anunțat, până la acest moment, concluzii definitive privind natura exactă a exploziei din zona portului, ancheta fiind în desfășurare. Incidentul readuce în atenție riscurile generate de utilizarea dronelor navale în proximitatea rutelor comerciale intens circulate din Marea Neagră.
Reacția autorităților după explozia dronei navale din Portul Constanța
-
Economicacum o ziTaxele a 11 angajați, reținute dar neplătite statului. Administrator din Codlea, trimis în judecată
-
Fapt diversacum o ziAeroportul Brașov se transformă în „Dracula Airport” la final de octombrie
-
Utilacum 2 zileNoi soluții pentru eficientizarea transportului metropolitan din Râșnov: Conexiune directă cu Poiana Brașov
-
Evenimentacum 2 zileFOTO / Accident în lanț pe bulevardul Saturn: Trafic îngreunat în zona Gemenii
-
Evenimentacum 2 zileZiua Pompierilor din România, sărbătorită la Brașov cu paradă militară și expoziție de tehnică de intervenție
-
Administrațieacum 2 zileO nouă parcare subterană în centrul Brașovului? Ce propun arhitecții pentru Centrul Civic și zona Primăriei
-
Utilacum 2 zileVremea în Brașov: Caniculă sufocantă urmată de furtuni și vijelii
-
Politicsacum o ziIlie Bolojan ia în calcul demisia din fruntea Guvernului


