Connect with us
Publicitate

Social

Tunel în câmp. Este una dintre soluțiile propuse de proiectanți pentru autostrada Ploiești – Brașov. Ce alte idei au mai avut specialiștii

Publicat

pe

Fiecare studiu de fezabilitate al autostrăzii Ploiești – Brașov a venit cu idei care mai de care mai halucinante, iar ultimul studiu nu face excepție de la această regulă. Consultantul care elaborează studiul de fezabilitate a analizat mai multe variante de traseu, însă cea aleasă câștigătoare vine cu soluții tehnice desprinse parcă din filmele science fiction, iar acest lucru ridică costurile pentru construire la peste 9 miliarde de euro.

Publicitate

Proiectantul prevede un tunel de aproape 14km la Câmpina, unde relieful e deschis și permisibil, ba chiar și un tunel de aproape 3 km în câmpie pe centura Ploieștiului. În plus, alte zeci de kilometri de autostradă ar urma să fie construiți pe poduri și viaducte, scriu jurnaliștii hotnews.ro.

Conform documentelor, ultimele cifre arată că „varianta optimă” aleasă de consultant are o lungime de 105 km (ce include și sectorul Rășnov – Brașov, deja terminat și care a costat 24 mil. euro) și vine cu un cost estimat pentru construcții și montaj de 9,118 miliarde de euro (fără TVA), adică circa 87 de milioane de euro per kilometru. Costul este atât de ridicat pentru că aproape jumătate din distanța autostrăzii va trece prin tuneluri, iar pentru restul vor fi construite poduri și viaducte.

Practic, conform variantelor „câștigătoare” autostrada de aproape 105 de km de la Ploiești la Brașov va avea peste 20 de km de poduri și aproape 50 de km de tuneluri. Atât de mare a fost dorința pentru tuneluri, încât consultantul a băgat autostrada A3 în subteran inclusiv lângă Ploiești. Mai exact, de unde se termină acum A3 lângă Ploiești, continuarea autostrăzii în acea zonă de câmpie ar urma să se facă printr-un tunel de aproximativ 2,7 km (2,25 km tunel forat și 400m structuri tunel Cut&Cover).

Publicitate

Autostrada continuă până aproape de Câmpina, unde consultantul a dat câștigătoare varianta cu un tunel de 13,400m care să treacă pe sub râul Prahova într-o zonă deschisă ca relief. Practic 13 km de tunel care ocolește Câmpina, Cornu și Breaza într-o zonă care arată cum se vede în video de mai jos.

Apoi, la Comarnic și Posada, A3 ar urma să intre din nou în tunel de aproape 12 km, iar în zona Sinaia și Bușteni autostrada va intra într-o serie de mai multe tuneluri și structuri Cut&Cover.

În total pe Tronsonul 3 de la Comarnic la Azuga sunt prevăzute tuneluri forate și structuri Cut&Cover în lungime totală de peste 15 km. Mai departe, urmează alt tunel de peste 7 km în zona Predeal pe coborârea prin zona Pârâul Rece spre Râșnov.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes