Connect with us
Publicitate

Economic

Trenurile Intercity revin din 11 decembrie pe trasee care vor lega Braşovul de alte mari oraşe. Unele vor fi mai lente decât InterRegio, deşi preţul este mai mare

Publicat

pe

Din 11 decembrie revin, după opt ani de pauză, trenurile Intercity, dar partea anormală este că unele dintre ele vor fi mai lente decât trenurile InterRegio, deși biletele vor costa cu 15-20% mai mult. În plus, pe trenurile IC vor fi puse vagoane modernizate care în prezent circulă pe trenuri IR, deci nu vor fi vagoane nou-nouțe. CFR Călători promite și internet WiFi.

Publicitate

Vitezele trenurilor IC pornesc de la 57 km/h

Nu avem, din păcate, infrastructura potrivită pentru trenuri IC și nici vagoane foarte noi. Plus că, mai ales în Transilvania, sunt sute de km unde viteza medie comercială poate atinge cel mult 55 km/h.

Cele mai rapide vor fi trenurile IC dintre București și Constanța și între Brașov și Constanța. De la Cluj la București viteza medie va fi de sub 57 km/h, transmite hotnews.ro.

Publicitate

Trenul IC 531 va face 10 ore și 17 minute pe cei 626 km dintre București și Arad, în timp ce trenul internațional Ister, IR 472, va face 10 ore și 13 minute prin Sibiu, pe o rută de 599 km. Trenul IC va staționa 16 minute la Teiuș, unde se desprinde ramura spre Cluj. Este logică și necesară staționarea, mai puțin necesară era ridicarea în rang a trenurilor spre IC, dat fiind că nu există vagoane noi și viteza medie dintr-o parte în alta a țării este și sub 60 km/h.

Dacă ar fi fost achiziționate și ar fi ajuns în aceste luni în țară vagoane noi, precum cele ce alcătuiesc trenurile IC în Polonia, Ungaria sau Cehia, ar fi existat o logică a readucerii trenurilor IC. Așa însă, nu prea are rost.

Între Arad și București trenul IC va face 10 ore și 33 minute, pentru că oprirea la Teiuș va fi de 33 minute, trenul primind vagoane de la Cluj. Viteza medie va fi de 59 km/h pe tot traseul și de 55 km/h între Teiuș și Brașov. Între Arad și Teiuș viteza medie va fi de 66 km/h.

Cel mai rapid tren Arad – București NU va fi un InterCity, ci trenul Dacia de la Viena, care circulă pe un traseu identic cu al trenului IC, cu diferența că nu oprește la Teiuș.

Trenul IC Iași – București va face 6 ore și 10 minute, mai mult decât fac în prezent două trenuri IR pe aceeași distanță. Și la întors este valabilă diferența.

Publicitate

După 11 decembrie, trenul Intercity NU va fi cel mai rapid între București – Iași, ci trenul IR 1661, deoarece trenul IC va staționa 13 minute în Pașcani, unde trenul detașează vagoane pentru stația Suceava. Între Pașcani și Iași viteza medie va fi de 74 km/h.

Și pe București – Suceava trenul IC va face cu cinci minute mai mult decât face în prezent cel mai rapid IR (5 ore și 39 minute, față de 5 ore și 34 minute). Trenul IC are o viteză medie de 79 km/h.

Între Cluj și București, trenul IC are o viteză medie de 58 km/h, iar la întors de 57 km/h.

Trenul Tomis Express are o viteză medie de 87 km/h pe cei 391 km dintre Brașov și Constanța.

Trenurile IC 581 și 582 București – Constanța au o viteză medie de 112 km/h.

Ce spune CFR Călători despre trenurile IC

Publicitate

„După o pauză de 8 ani, este reintrodusă categoria de tren Intercity pe rutele pe care viteza și condițiile tehnice permit acest serviciu. Au fost proiectate pentru circulația în acest mers de tren nou un număr de 12 trenuri”, spun cei de la CFR Călători.

„Compunerea trenurilor IC este asigurată cu un număr de peste 30 vagoane de călători (vagoane clasa I, vagoane clasa a II-a și vagoane clasa a II-a cu spațiu destinat serviciului de alimentație publică). Toate vagoanele sunt modernizate și sunt dotate la nivelul standardelor actuale, cu instalație de climatizare, toalete ecologice, uși de acces și intermediare semiautomate, prize electrice pentru încărcare telefon mobil sau laptop, instalație de sonorizare, afișaj digital, rastel pentru bagaje voluminoase în fiecare capăt al salonului.

În aceste trenuri, călătorii beneficiază de internet în regim wi-fi, vagoanele având montat echipamentul adecvat și sunt apte pentru circulație cu viteza maximă de 160 km/h și chiar 200 km/h unele dintre ele”, mai spune compania.

În noul Mers al Trenurilor 2022-2023 vor circula zilnic în medie 1100 trenuri operate de CFR Călători, în funcție de perioada din an.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes