Connect with us
Publicitate

Prima pagină

Trei metode simple prin care se poate opri evoluţia pandemiei de Covid-19

Publicat

pe

O echipă de cercetători danezi arată într-un studiu recent efectuat că dacă oamenii se spală regulat pe mâini, poartă măşti şi păstrează distanţa socială ar putea opri evoluţia pandemiei de COVID-19 fără un vaccin sau tratamente suplimentare, după cu notează digi24.ro.

Sursa citată mai menţionează că autorii cercetării, o echipă de la Universitatea Medical Center Utrecht, şi-au bazat datele pe interacţiunea oamenilor din Olanda, dar modelul este potrivit şi pentru alte ţări occidentale.

„O epidemie extinsă poate fi prevenită dacă eficacitatea acestor măsuri depăşeşte 50%”, au concluzionat autorii studiului. Dacă, totuşi, publicul este lent, dar îşi schimbă în cele din urmă comportamentul, acest lucru poate reduce numărul de cazuri, dar nu va întârzia atingerea vârfului în ceea ce priveşte numărul cazurilor.

Dacă guvernele închid la timp comunităţile, dar nu se iau măsuri suplimentare de protecţie personală, acest lucru ar întârzia, dar nu ar reduce atingerea numărului maxim de cazuri. O carantină de trei luni ar întârzia vârful cu cel mult şapte luni, a constatat studiul.

Publicitate

Dar dacă distanţarea fizică impusă de guvern este combinată cu măsuri luate de fiecare persoană în parte, numărul maxim de cazuri ar putea fi redus, chiar şi după ce restricţiile autorităţilor sunt ridicate.

„În termeni concreţi, SARS-CoV-2 nu va provoca un focar mare într-o ţară în care 90% din populaţie adoptă spălarea mâinilor şi distanţarea socială cu o eficacitate de 25%”, scriu autorii studiului.

Autorii susţin că guvernele ar trebui să educe publicul cu privire la modul în care virusul se răspândeşte şi să atragă atenţia cu privire la rolul crucial pe care îl are distanţarea socială, spălarea mâinilor şi utilizarea măştilor.

De asemenea, ei spun că nu este nicio diferenţă dacă aceste măsuri sunt impuse sau doar recomandate.

Datele studiului au totuşi şi anumite limitări. Acestea nu iau în calcul demografia şi nu ţin cont de izolarea imperfectă a persoanelor bolnave de COVID-19, care pot infecta personalul ce le oferă asistenţă medicală. De asemenea, nu ţine cont de posibilitatea de reinfectare, scrie CNN.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes