Connect with us

Fapt divers

Trei doctorițe infectate cu coronavirus au fugit din spital. S-au ales cu dosare penale

Redactia

Publicat

pe

Trei cadre medicale infectate cu coronavirus, internate la secția de boli infecțioase a Spitalului Județean din Târgu Jiu, au fugit din unitatea spitalicească, joi seară, printre acestea numărându-se un pneumolog și un medic de terapie intensivă, care au fost căutați și găsiți de poliție.

Publicitate

Potrivit Digi24.ro, fuga a fost descoperită după ce inspectorii Direcției de Sănătate Publică au mers în control la Spitalul Județean din Târgu Jiu pentru a verifica dacă paturile de terapie intensivă sunt ocupate. Au mers, apoi, să vadă și cum sunt tratați pacienții din secții, observând, astfel, că trei dintre ei, culmea, medici, care fuseseră internați de câteva zile, lipseau.

După ce au constatat că respectivele trei cadre medicale nu erau niciunde în spital, inspectorii DSP Gorj au anunțat poliția care a început căutările.

Este vorba despre trei femei cu vârste cuprinse între 31 si 55 ani, toate din Târgu Jiu, și toate angajate în cadrul Spitalului Județean Târgu Jiu.

„Femeile au fost găsite acasă și au fost duse cu ambulanța secția Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Din verificări a reieșit că ele au părăsit, joi, secția medicală unde erau internate fără a informa despre acest lucru. Polițiștii gorjeni au anunțat, vineri dimineață, că s-au sesizat din oficiu în cazul lor, după ce au părăsit spitalul fără acordul personalului de serviciu”, mai arată Digi24.

Publicitate

Doctorițele s-au ales acum cu dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, iar conducerea spitalului va demara, de asemenea, o anchetă.

Digi24 mai notează că, de la debutul pandemiei, aproape 6.000 de cadre medicale au fost infectate cu noul coronavirus.

Publicitate
Spune-ți părerea

Fapt divers

FOTO / Imagini unice cu o vulpiţă care a ajuns vedetă de pictorial foto din întâmplare

Redactia Brasov

Publicat

pe

Publicitate

O vulpiţă a fost surprinsă în mai multe fotografii uluitoare. Imaginile au fost realizate în munţii Făgăraş, în zona Bâlea Lac, ieri.

Un fotograf din Sibiu a reușit să surprindă, în imagini, o vulpe care și-a făcut simțită prezența în aproprierea aparatului său foto. A venit tiptil înspre el și „a pozat” ca pentru un pictorial.

„A fost întâmplător și neașteptat. Îmi pregăteam aparatul pentru a face niște poze la stele. Am văzut-o și am fotografiat-o”, spune Dani Mărginean.

Imaginile au fost realizate vineri seară, în zona cabanei din Bâlea.

Sursa foto: Facebook/Dani Marginean

Citește mai mult

Fapt divers

Poliţia Locală Râşnov a sancţionat un „mort” pentru că nu avea declaraţie pe proprie răspundere la el

Redactia Brasov

Publicat

pe

Publicitate

Poliţia Locală din Râşnov a sancţionat la finalul lunii Ianuarie un bărbat pentru că nu avea asupra sa declaraţia pe proprie răspundere, asta pentru că era trecut de ora 23.00. Conform Asociaţiei pentru Siguranță Urbană și Mediere (ASUM) Braşov, bărbatul a fost găsit pe stradă pe data de 23 Ianuarie. 

Conform procesului verbal întocmit de Poliţia Locală Râşnov, Dihoiu Vasile a fost găsit circulând pe strada Vlad Ţepeş după ora 23.00 fără a avea asupra sa declaraţie pe proprie răspundere. Problema e că Dihou Vasile a murit încă din anul 2019.

În procesul de constatare, care a fost publicat de ASUM, poliţistul local a notat: „A fost surprins pe strada Vlad Ţepeş fără a deţine asupra sa declaraţie pe propria răspundere, încălcând prevederile legii 17/2020″

„Poliția locală Râșnov a sancționat contravențional un mort! Abuz, bătaie de joc sau pur și simplu prostie!? Poliția locală Râșnov a identificat la data de 23.01.2021, în orașul Râșnov, pe numitul DIHOIU VASILE circulând, în jurul orelor 23 pe strada Vlad Țepeș, fără a avea asupra sa declarația pe proprie răspundere! Oau! Pentru acest fapt DIHOIU VASILE a fost sancționat contravențional! Foarte bine! problema este că DIHOIU VASILE nu avea nevoie de o astfel de declarație, acesta fiind decedat încă din anul 2019”, a scris ASUM pe pagina de Facebook.

Primăria Râşnov, cea care are în administrare Poliţia Locală, confirmă aceste fapte, însă transmite că datele de pe procesul verbal sunt ale fratelui celui care a decedat, singura greşeală fiind prenulemele, care este al mortului.

Conform reprezentanţilor primăriei, procesul verbal este unul de avertisment.

Pe stradă a fost găsit un bărbat care nu avea asupra sa declaraţia pe proprie răspundere, iar poliţistul local a fost nevoit să întocmească acest proces verbal de avertisment. A notat în el toate datele celui pe care l-au găsit pe stradă, mai puţin prenumele. Din neatenţie, pentru că poliţistul îi cunoştea pe ambii fraţi, în dreprul căsuţei unde se notează numele, a trecut DIHOIU VASILE, numele fratelui care era mort, doar prenumele fiind diferit, ambii având acelaşi nume de familie DIHOIU.

Publicitate

Conform primăriei, restul datelor de pe procesul verbal sunt cele ale fratelui care este în viaţă, atât CNP-ul cât şi seria şi numărul de pe Cartea de Identitate

 

Citește mai mult

Fapt divers

650 euro, „mita pentru DSP” cerută unui bărbat aflat în izolare într-un hotel din Brașov de un fals polițist pentru că a „încălcat” carantina pentru o clipă

Redactia Brasov

Publicat

pe

Publicitate

După ce în urmă cu patru luni anunțam că un bărbat a fost reținut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov pentru săvârșirea infracțiunilor de „tentativa la înșelăciune” si „trafic de influenta”, jurnaliștii de la Libertatea au aflat detalii din caz. Întâmplarea pare să fie desprinsă dintr-un film.

Un bărbat care s-a autoizolat într-un hotel din Brașov, după ce s-a întors din străinătate, a fost păcălit de recepționerul hotelului și de un fals polițist că trebuie să plătească mai multe sute de euro mită celor de la DSP, deoarece a încălcat măsura de izolare. Bărbatul coborâse din hotel la autoturism pentru a-și întâmpina soția. Ulterior, recepționerul și falsul polițist au fost prinși în flagrant delict, iar recent au fost condamnați, scriu jurnaliștii de la Libertatea.

Publicitate

Aflat la muncă în Belgia, bărbatul a revenit în țară pe 19 octombrie, anul trecut, și pentru a-și proteja familia a decis să se autoizoleze timp de 14 zile, la un hotel din Brașov. Soția acestuia a decis să nu îl lase singur, astfel că, după câteva zile, s-a cazat și ea la respectiva unitate hotelieră, fiind întâmpinată de soț la parcare.

La intrarea în hotel, bărbatul a fost abordat de recepționerul hotelului și de un alt individ care s-a prezentat ca fiind polițist. Acesta i-a adus la cunoștință că a efectuat un control, alături de inspectorii DSP, și au constatat că nu se află în camera de hotel, motiv pentru care urmează a fi sancționat. Ulterior, recepționerul i-a transmis clientului că polițistul ar fi ridicat înregistrările de pe camerele de supraveghere în care a fost surprins ieșind din hotel. S-a oferit să îl pună în contact cu respectivul polițist, intermediere care s-a și realizat.

Presupusul polițist a discutat cu bărbatul care părăsise camera de hotel și i-a promis că va trece cu vederea lipsa sa din camera hotelului și că o să rezolve cu o doamnă de la DSP, ca să nu mai aibă probleme la controale. L-a asigurat că după ce va rezolva cu funcționara de la DSP, va șterge și filmările de la hotel, dar, în schimbul acestui ajutor, „trebuie să bage mâna mai adânc în buzunar”, mai exact să plătească 650 de euro.

Bărbatul a încercat să tragă de timp, spunând că are banii pe un card emis în Belgia, pe care nu îl putea folosi. Ulterior, în urma discuțiilor cu ceilalți membri ai familiei au decis să anunțe Poliția.

Prinși în flagrant delict, recepționerul hotelului și complicele său au recunoscut că au pus la cale acest plan pentru a obține bani de la bărbat, profitând de faptul că acesta ieșise din camera de hotel.

Publicitate

Acuzați de tentativă la înșelăciune, trafic de influență, respectiv complicitate la trafic de influență, cei doi au fost condamnați, pe 3 februarie, la un an și șase luni închisoare cu suspendare, în cazul recepționerului, respectiv un an și cinci luni cu suspendare pentru bărbatul care s-a pretins polițist.

Condamnarea în cazul acestuia din urmă a fost contestată de procurori, care apreciază că pedeapsa este prea blândă, având în vedere că este cunoscut cu antecedente penale, relatează libertatea.ro.

Citește mai mult
Publicitate

De Interes

>