Connect with us
Publicitate

Turism

Transportul pe cablu din Poiana Brașov este mai ieftin. Pentru o simplă urcare vor fi scăzute mai puține puncte de pe cartele

Publicat

pe

Calendaristic, iarna s-a încheiat oficial, iar odată cu venirea lunii martie și transportul pe cablu din Poiana Brașov s-a ieftinit. În extrasezon vor fi scăzute mai puține puncte de pe cartelele de acces folosite la trecerea prin turnicheți.

Publicitate

Astfel, până pe 3 aprilie 2022, pentru o urcare cu telecabina Capra Neagră și cu telegondola Postăvarul vor fi scăzute 5 puncte, în loc de 6 cum era până acum. Dacă până acum la telecabina Kanzel erau folosite 5 puncte, începând din 7 martie se scade cu un punct mai puțin. Aceeași situație este și la telescaunul Ruia, acolo unde turiștii vor cheltui de pe cartele 3 puncte în loc de 4 cum era până acum. Și pentru folosirea telescaunului Lupului vor fi scăzute de acum 2 puncte în loc de 3.

În schimb, la teleschiurile Bradul, Ruia, Subteleferic și Stadion tarifele rămân neschimbate. Adică vor fi scăzute câte 2 puncte, pentru primele trei instalații și câte un punct pentru teleschiul Stadion.

Odată cu încheierea oficială a sezonului de iarnă și hotelierii au decis să mai scadă din tarifele la cazare. În unele locații administratorii fac reduceri de până la 20% pentru o noapte petrecută în hotelurile și pensiunile din Poiana Brașov. Astfel, turiștii vor scoate din buzunar în jur de 70-80 de euro dacă se vor caza la un hotel de trei stele, dar tarifele pot depăși 100-150 de euro la hotelurile luxoase. În acest preț turiștii au micul dejun inclus, acces la SPA, dar și transportul de la hotel către pârtii.

Publicitate
Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes