Connect with us
Publicitate

Social

Transportul în comun din Brașov se scumpește. Mâine intră în vigoare noul plan tarifar al RATBV. Cât vor costa călătoriile simple, dar și abonamentele

Publicat

pe

RATBV va pune în aplicare de vineri, 24 februarie 2023, Planul tarifar integrat, aprobat de Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) a Asociației Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă a Transportului Public Brașov (AMDDTPBv). În acest fel Zona Metropolitană Brașov devine a doua entitate de acest fel din țară, după București, ce aplică un Plan tarifar integrat, prețul călătoriilor fiind unificat pentru deplasări în municipiul reședință de județ și între toate localitățile din întreaga zonă metropolitană deservite de RATBV.

Publicitate

Astfel, prețul unei deplasări achiziționate individual devine din data de 24 februarie 4 lei pentru o călătorie cu mențiunea că durata călătoriei permise cu acest tip de titlu tarifar se mărește de la 50 la 60 de minute. În acest fel, tariful de 4 lei pentru o călătorie de 60 de minute asigură deplasări cu toate mijloacele și pe toate traseele de transport public pe raza Municipiului Brașov (inclusiv Poiana Brașov), precum și spre și dinspre toate localitățile din Zona Metropolitană Brașov deservite de RATBV.

De asemenea, implementarea Planului tarifar integrat creează premisele pentru o viitoare optimizare a rutelor metropolitane, precum și condițiile pentru promovarea folosirii sistemului de transport public pe bază de abonament. Mai mult, Planul tarifar integrat devine și un instrument de descurajare a celor ce călătoresc fraudulos. De menționat faptul că modernizarea sistemului de transport public și înnoirea flotei operate presupune adaptarea ofertei tarifare la noile cerințe impuse de piață, având în vedere că actualele tarife au fost modificate ultima oară în ianuarie 2019.

Documentul prevede, printre altele, ieftinirea tuturor tipurilor de abonamente de transport public pe mijloacele operate de RATBV. În acest context amintim faptul că tariful pentru Abonamentul lunar metropolitan, valabil pe toate liniile operate de RATBV în Municipiul Brașov și Zona Metropolitană Brașov, scade de la 195 lei pe lună la 150 de lei pe lună. De asemenea, prin aplicarea Planului Tarifar integrat Abonamentul lunar pentru toate liniile devine Abonament lunar urban, iar tariful acestuia scade de la 85 la 80 lei pe lună.

Publicitate

Unele dintre noutățile Planului tarifar aplicabil de vineri se referă și la introducerea abonamentului periurban (80 lei pe lună), valabil pe toate traseele din Zona Metropolitană, fără Municipiul Brașov, precum și a Abonamentului 1 zi METROPOLITAN PASS (12 lei pe zi, valabil în Municipiul Brașov și Zona Metropolitană Brașov) și a Abonamentului 3 zile METROPOLITAN PASS (30 lei pentru 3 zile – valabil în Municipiul Brașov și Zona Metropolitană Brașov).

Și prin aceste prevederi noua viziune tarifară se dorește a fi un factor de încurajare în folosirea transportului public deservit de RATBV în interiorul tuturor orașelor și comunelor din Zona Metropolitană, fără Municipiul Brașov deoarece se simplifică semnificativ oferta de titluri de călătorie, prin eliminarea zonelor tarifare.

În acest sens, amintim și introducerea titlurilor Pachet METROPOLITAN 2 călătorii – achiziționat de la șofer (10 lei pentru 2 călătorii de câte 60 de minute) și Pachet PERIURBAN 2 călătorii – interior localitate – achiziționat de la șofer (5 lei pentru 2 călătorii de câte 60 de minute).

Vă prezentăm mai jos noile tarife aplicabile din data de 24 februarie 2023:

Nr. crt.                           Titlul de călătorie Tarif (lei cu TVA) Valabilitate toate liniile din: Valabilitate durată
1 Călătorie METROPOLITAN 4 Mun.Brașov și Zona Metrop. 60 minute / călătorie
2 Pachet METROPOLITAN 2 călătorii 8 Mun.Brașov și Zona Metrop 60 minute / călătorie
3 Pachet METROPOLITAN 2 călătorii (achiz. de la șofer) 10 Mun.Brașov și Zona Metrop 60 minute / călătorie
4 Bilet special cu suprataxă (achitat în mijlocul de transport) 200 Mun.Brașov și Zona Metrop În ziua încasării
5 Abonament 1 zi METROPOLITAN PASS 12 Mun.Brașov și Zona Metrop 1 zi
6 Abonament 3 zile METROPOLITAN PASS 30 Mun.Brașov și Zona Metrop 3 zile
7 Abonament lunar METROPOLITAN 150 Mun.Brașov și Zona Metrop 28 – 31 zile
8 Abonament anual METROPOLITAN 1500 Mun.Brașov și Zona Metrop 365 – 366 zile
9 Abonament lunar URBAN 80 Mun. Brașov 28 – 31 zile, după caz
10 Abonament lunar URBAN (nenominal) 120 Mun. Brașov 28 – 31 zile, după caz
11 Abonament anual URBAN 800 Mun. Brașov 365 – 366 zile, după caz
12 Călătorie PERIURBAN (interior localitate) 2 Zona Metrop. fără Mun. Brașov 60 minute / călătorie
13 Pachet PERIURBAN 2 călătorii (interior localitate) 4 Zona Metrop. fără Mun. Brașov 60 minute / călătorie
14 Pachet PERIURBAN 2 călătorii (interior localitate – achiz.de la șofer) 5 Zona Metrop. fără Mun. Brașov 60 minute / călătorie
15 Abonament lunar PERIURBAN 80 Zona Metrop. fără Mun. Brașov 28 – 31 zile, după caz
16 Abonament lunar PERIURBAN (nenominal) 120 Zona Metrop. fără Mun. Brașov 28 – 31 zile, după caz
17 Abonament anual PERIURBAN 800 Zona Metrop. fără Mun. Brașov 365 – 366 zile, după caz

Noile prevederi ale Planului tarifar al RATBV poate fi consultat și pe site-ul societății, www.ratbv.ro în secțiunea ”Tarife” sau la punctele de vânzare a titlurilor de călătorie. În privința reducerilor și gratuităților, acestea se vor acorda și utiliza conform HCL-urilor în vigoare, la prețurile actualizate conform Planului tarifar integrat. În ceea ce privește biletele achiziționate înainte de intrarea în vigoare a Planului tarifar integrat, facem precizarea că acestea vor putea fi utilizate încă 90 de zile după data de 24 februarie 2023.

Publicitate
Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes