Social
Transportul bicicletelor în Poiana Braşov va fi asigurat non-stop de RATBV
Începând din 3 iulie, operatorul de transport RATBV va asigura transportul bicicletelor înspre și dinspre Poiana Brașov și în timpul săptămânii, cu autobuzele liniei 20.
„Având în vedere solicitările bicicliștilor din ultima perioadă, dar și experiența de anii trecuți, când din ce în ce mai mulți bicicliști au utilizat acest sistem de transport, am solicitat RATBV să extindă și în timpul săptămânii programul de transport al bicicletelor în Poiana Brașov. Acest serviciu va funcționa cel puțin până în luna septembrie. Faptul că atât de mulți oameni se arată interesați de această facilitate spune foarte mult despre succesul acestui program, dar și despre importanța și necesitatea lucrărilor de amenajare a traseelor de mountain bike din Postăvarul”, a precizat George Scripcaru, primarul Municipiului Braşov.
Transportul bicicletelor se va realiza cu o remorcă pe care pot fi încărcate 16 biciclete, remorcă ce va fi atașată autobuzului de pe linia 20 care pleacă la oră fixă din capătul de linie Livada Poștei. Pentru celelalte plecări, cu excepția autobuzului etajat, autobuzele de pe linia 20 vor avea montate suporturi pe care pot fi încărcate trei biciclete.
Conform precizărilor reprezentanților RATBV, bicicletele vor fi încărcate și asigurate de proprietarii acestora, conducătorul auto urmând să verifice faptul că prinderea s-a realizat corect, pentru a preveni apariția oricărui incident.
Suporturile de transport sunt omologate și nu prezintă pericole pentru siguranța bicicletelor.
Pentru a nu apărea situații de nerespectare a graficelor de circulație, persoanele care doresc să beneficieze de serviciul gratuit sunt rugate să se prezinte cu circa 10 minute înainte de plecarea în cursă la peronul de îmbarcare, din Livada Poștei sau Poiana Brașov, pentru a avea timp să-și încarce și asigure bicicletele.
Reamintim că RATBV a reluat transportul bicicletelor pe linia 20, în week-end, începând din 7 iunie.
-
Politicsacum 3 zileLuca Niculescu pune pe masă condițiile pentru un Guvern funcțional. Ce vrea să obțină în șase luni
-
Administrațieacum 3 zileLucrări la Cetățuia de pe Dealul Straja: Monumentul istoric va fi redeschis parțial publicului
-
Evenimentacum 2 zileAccident grav pe Șoseaua Cristianului: Un șofer, rănit după ce a lovit un cal
-
Fapt diversacum 3 zileCum avansează lucrările la Varianta de Ocolire Sighișoara, drumul care va fluidiza traficul pe DN13
-
Administrațieacum 3 zilePrima pistă de biciclete din Pădurile Parc ale Brașovului a intrat în etapa de execuție
-
Evenimentacum 3 zileRadar pe Drumul Poienii: Trei șoferi au rămas fără permis după ce au depășit limita legală
-
Utilacum 3 zileTrei cartiere vor avea presiune redusă sau apă oprită în noaptea de miercuri spre joi
-
Evenimentacum 2 zileVIDEO/ Cursă ilegală, accident grav pe un bulevard din Brașov! Un tânăr de 27 de ani a fost reținut după ce mașina a lovit un stâlp


