Connect with us
Publicitate

Social

Transport gratuit pe autobuzele și troleibuzele RATBV pentru pensionarii din Brașov, de la 1 iulie. Pentru unele categorii de călători vor fi oferite reduceri de 50% la bilete și abonamente

Publicat

pe

De sâmbătă, 1 iulie, pensionarii cu vârsta de până la 70 de ani și venituri sub 2.100 de lei, precum și cei care au împlinit cel puțin 70 de ani și venituri de până la 3.000 de lei, beneficiază de transport gratuit în municipiul Brașov, odată cu intrarea în vigoare a Hotărârii Consiliului Local nr. 395/2023. De aceeași gratuitate vor beneficia și veteranii din teatrele de operații. De asemenea, pensionarii cu vârsta de până la 70 de ani și venituri cuprinse între 2101 și 3.000 de lei, vor primi 20 de bilete gratuite lunar.

„După foarte mulți ani, municipalitatea le arată seniorilor prețuirea și respectul pentru tot ceea ce au făcut, de-a lungul zecilor de ani, pentru acest oraș. De la 1 iulie intră în vigoare facilitățile pentru seniori pe transportul în comun, adică gratuitate pentru cei cu venituri mici și reduceri pentru celelalte persoane vârstnice. Este trist că, în ultimii 10 ani, pensionarii nu au beneficiat de reduceri la abonamentele și biletele pe transportul public din Brașov, cu excepția celor cu pensii aflate sub pragul de 1200 lei. De la 1 iulie, îndreptăm această situație, iar bunicii noștri vor simți cât de importanți sunt pentru comunitatea noastră”, a declarat primarul Allen Coliban.

Conform hotărârii Consiliul Local nr. 395/2023, începând cu 1 iulie, seniorii Brașovului vor avea următoarele facilități:

  • seniorii cu domiciliul în Municipiul Brașov care au împlinit vârsta de 60 de ani, beneficiază lunar de o reducere de 50% față de valoarea nominală a prețului călătoriei și a abonamentului lunar, pe mijloacele de transport public local de călători utilizate de către societatea RATBV S.A., pe traseele din municipiul Brașov, indiferent de venitul lunar;
  • persoanele vârstnice așa cum sunt acestea definite de art. 1, alin. 4 din Legea 17/2000, cu domiciliul în Municipiul Brașov, care au venituri mai mici sau egale cu 2100 lei, vor avea abonament lunar gratuit pe mijloacele de transport public local de călători utilizate de către societatea RATBV S.A., pe traseele din municipiul Brașov;
  • persoanele vârstnice cu domiciliul în municipiul Brașov cu venituri cuprinse între 2.101 lei și 3000 lei primesc lunar de 20 titluri de călătorie gratuite pe mijloacele de transport public local de călători utilizate de către societatea RATBV SA, pe traseele din municipiu;
  • persoanele vârstnice brașovene cu venituri peste pragul de 3001 lei vor avea lunar o reducere de 50% față de valoarea nominală a prețului călătoriei și al abonamentului lunar, pe mijloacele de transport public local de călători utilizate de către societatea RATBV SA, pe traseele din municipiul Brașov;
  • persoanele vârstnice cu vârsta de peste 70 ani, cu domiciliul în municipiu și cu venituri sub pragul de 3000 lei beneficiază lunar de gratuitate pe mijloacele de transport public local de călători utilizate de către societatea RATBV SA, pe traseele din municipiul Brașov,
  • persoanele cu vârsta de peste 70 de ani, cu domiciliul în municipiul Brașov și cu venituri peste pragul de 3001 lei au lunar o reducere de 50% față de valoarea nominală a prețului călătoriei și al abonamentului lunar, pe mijloacele de transport public local de călători utilizate de către societatea RATBV SA, pe traseele din municipiu.

De asemenea, veteranii din teatrele de operații – personalul participant la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român – cu domiciliul în municipiul Brașov au dreptul la abonamente lunare gratuite pe mijloacele de transport public local de călători utilizate de către societatea RATBV SA, pe raza teritorial administrativă a municipiului Brașov.

Publicitate

Menționăm că ultimele modificări cu privire la acordarea de facilități pentru seniorii Brașovului au fost aprobate în urmă cu mai mulți ani și prevedeau 15 de bilete gratuite lunar pentru pensionarii cu venituri mici și reducerea cu 50% a contravalorii biletului pentru toți pensionarii.

Toate costurile pentru aceste facilități vor mai suportate din bugetul municipiului. Celelalte facilități, acordate elevilor, studenților, veteranilor și văduvelor de război, donatorilor de sânge, revoluționari, persoanelor care a avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov din noiembrie 1987, rămân în vigoare.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes