Interviurile Brasov.net
Transilvania Brașov, printre puținele universități din țară care ține cu dinții de cursurile față în față

Nu în sediul facultăților se îmbolnăvesc studenții, ci în cadrul comunităților din afara școlii. Începând cu căminele și continuând cu mall-urile, restaurantele, petrecerile private ș.a.m.d. – toate pot deveni, mai devreme sau mai târziu, locații în care tinerii se pot infecta cu SARS CoV-2.
Acesta este și unul dintre motivele pentru care studenții vaccinați împotriva Corona virusului au primit cazare gratuită pentru luna noiembrie în căminele Universității Transilvania, din Brașov.
Medicină, Psihologie, Informatică ori Științe Economice sunt specializările cele mai solicitate, pentru care au fost anul acesta înscrieri record pentru ultimul deceniu. Astfel, nu e de mirare că media de admitere la aceste facultăți a fost peste 9. Printre motivele pentru care tinerii se înghesuie să vină la Brașov, se numără – potrivit rectorului Ioan Abrudan – calitatea ofertei educaționale, gradul de atractivitate a zonei și oportunitățile de angajare atât în timpul studenției, cât și după.
A crescut constant în ultimii ani și ponderea studenților străini, pe care Universitatea Transilvania se zbate să îi atragă și face tot felul de demersuri în acest sens. Printre politicile administrative gândite în această direcție se numără și cea potrivit căreia cei mai buni masteranzi (cetățeni străini) primesc bursă pentru doctorat, dacă decid să își continue studiile.
Universitatea Transilvania din Brașov este prezentă de câțiva ani în mai multe topuri internaționale relevante. Chiar dacă nu o regăsim pe primele locuri, este mereu în top 5 – top 10% universități din lume. Având în vedere resursele de care dispune, rectorul Abrudan este mulțumit de performanțe. Evident că este loc de mai bine, spune el, însă chiar dacă studenții de la Transilvania nu se ridică la nivelul celor de la Oxford, Stanford sau ETH, sunt oameni cu care toate multinaționalele bazate în România își fac treaba, și încă la un nivel foarte bun.
Un alt plus pe care Universitatea din Brașov îl are în fața celorlalte este implicarea studenților în procesele de dezvoltare a instituției. 1 milion de euro este suma pusă de conducerea școlii la dispoziția echipelor de studenți dornice de a concepe și implementa proiecte care contribuie la dezvoltarea Universității. Până acum, aceștia au reușit să implementeze digitalizarea unor procese și îmbunătățirea calității procesului didactic.
Urmărește și tu interviul în care Mădălina Csiki a stat „De vorbă despre tine” cu rectorul Universității Transilvania, prof. dr. ing. Ioan Vasile Abrudan.
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / 224.000 de curcani vor fi sacrificați din cauza celor 3 focare de gripă aviară care au fost confirmate la Codlea. Unii localnici cred că virusul nu este real
-
Sportacum 2 zile
Rezultat istoric pentru CSU Braşov. Patinatoarea Julia Sauter, locul 10 la Campionatul European de patinaj artistic
-
Evenimentacum 3 zile
Matei Dima, condamnat la amendă penală, după ce a fost prins drogat la Râşnov. Actorul şi-a recunoscut vinovăţia
-
Evenimentacum 3 zile
OPC Braşov a închis Pizza Station. Inspectorii au găsit produse expirate şi băuturi ţinute în vestiar, unde există şi un WC
-
Fapt diversacum 3 zile
VIDEO / Un jandarm braşovean supraveghează turiştii de pe pârtiile din Poiana Braşov direct de pe placa de snowboard
-
Administrațieacum 2 zile
Lucrările la Sala Polivalentă din Braşov continuă. Au fost turnaţi 600 de piloți forați din cei 1.800 pe care îi va avea construcţia
-
Evenimentacum o zi
Prima sentinţă definitivă în dosarul „Şpagă în spitalele Covid din Braşov”. Poliţistul care sifona date din dosar a primit şase ani de închisoare
-
Economicacum 2 zile
Cinci trenuri ale braşovenilor de la Regiotrans au fost vândute la prețul de un leu și jumătate pe kilogram, pentru fier vechi