Connect with us
Publicitate

Eveniment

Tragedie la Odorheiu Secuiesc! Trei morţi într-o locuinţă în care era deschisă o buteie şi un ochi de la aragaz, însă fără flacără

Publicat

pe

Trei persoane au fost găsite decedate, joi seară, într-o locuinţă din Odorheiul Secuiesc în care era deschisă o butelie şi un ochi de la aragaz, însă fără flacără. Poliţiştii încearcă să afle ce s-a întâmplat.

Publicitate

ISU Harghita anunţă, joi seară, că echipajele au fost solicitate să intervină pentru deblocarea unei uşi la o locuinţă, în municipiul Odorheiu Secuiesc, cu posibil persoană decedată în interior.

”La faţa locului s-au deplasat un echipaj de pompieri din cadrul Detaşamentului Odorheiu Secuiesc, cu o autospecială de descarcerare, precum şi un echipaj SAJ. După deblocarea uşii, în interiorul casei au fost găsite 3 victime decedate: 2 persoane de sex masculin, în vârstă de 51, respectiv 32 de ani şi o persoană de sex feminin, în vârstă de 52 ani”, a transmis sursa citată.

Potrivit pompierilor, în încăpere era o butelie deschisă care alimenta un aragaz, iar unul din ochiurile aragazului era deschis, însă fără flacără.

Publicitate

„La data de 14 decembrie 2023, în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică și Investigații Criminale – Poliția municipiului Odorheiu Secuiesc au identificat în interiorul unui imobil din localitate, trei persoane decedate, respectiv doi bărbați de 32 și 38 de ani și o femeie de 51 de ani, posibil intoxicate cu gaz.

În imobil au mai fost găsite și cadavrele a 5 câini.

Cadavrele celor trei au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

Cercetările continuă, sub coordonarea procurorului, pentru stabilirea împrejurărilor și a cauzelor producerii evenimentului, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.”, a transmis IPJ Harghita.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes