Connect with us
Publicitate

Eveniment

Trafic închis, din această seară, la intersecția dintre DN10 și DN11, între Hărman și Prejmer. Care sunt variantele ocolitoare

Publicat

pe

Din cauza stării avansate de degradare a pasajului de pe Drumul Național 10, din zona Prejmer, autoritățile au decis să închidă circulația mai devreme decât era preconizat. Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov au anunțat că vor introduce restricții de circulație începând din această seară, de la ora 20.00.

Publicitate

„Am hotărât împreună cu executantul lucrării să devansăm termenul de închidere a pasajului cu două zile din cauza problemelor structurale accentuate de lucrările de punere în siguranță și de traficul intens din zonă. Varianta ocolitoare propusă pentru cei care doresc sa ajungă la Prejmer este pe ruta: DN11 Lunca Câlnicului – Prejmer Dar se poate folosi și ruta Varianta de Ocolire Brașov – Tărlungeni – Cărpiniș – Prejmer. Traficul se va relua pe pasaj la terminarea lucrărilor, adică la sfârșitul lunii noiembrie. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, au declarat reprezentanții DRDP Brașov.

Podul dintre Hărman și Prejmer a fost construit în anul 1983, iar în cei 40 de ani de existență nu au fost făcute reparații. Pasajul s-a degradat foarte mult, iar viața celor care treceau prin zonă era pusă în pericol. În urmă cu câteva săptămâni, bucăți din acest pasaj au început să cadă, iar responsabilii au intervenit pentru îndepărtarea pericolului.

Detalii despre starea podului, dar și despre lucrări puteți afla AICI.

Publicitate
Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes