Connect with us
Publicitate

Fapt divers

Tradiții, superstiții și obiceiuri în ultima zi a Postului Paștelui. Ce nu au voie credincioșii să facă în Sâmbăta Mare pentru a nu fi urmăriţi de ghinion tot anul

Publicitate

Publicat

pe

Postul Paștelui se încheie, an de an, în Sâmbată Mare. În 2022, creștinii ortodocși din România vor celebra cea mai importantă sărbătoare a anului, Învierea. Află ce nu ai voie să faci în Sâmbăta Mare. Potrivit tradiției, așa nu vei fi urmărit de ghinion în cele 12 luni ce urmează.

Publicitate

Ce nu au voie credincioșii să facă în Sâmbăta Mare

Așa cum se întâmplă în fiecare an, Postul Paștelui se încheie în Sâmbăta Mare, care este și ultima zi a Săptămânii Patimilor.

Potrivit calendar creștin ortodox 2022, anul acesta, Sămbăta Mare pică pe 23 aprilie, cu o zi înainte de 24 aprilie, Învierea lui Iisus Hristos. În această zi, creștinii celebrează îngroparea Mântuitorului, atât din punct de vedere dumnezeiesc, cât și trupesc. Se spune că Sâmbăta Mare este ziua în care Iisus Hristos a coborât în Iad pentru a le oferi viață veșnică tuturor celor adormiți care erau sub stăpânirea celui rău. Acestea sunt ultimele momente înainte de înfăptuirea Miracolului Învierii.

Publicitate

Conform tradiției, este ultima zi de post aspru, moment în care credincioșii se pregătesc atât sufletește, cât și trupește pentru a întâmpina Învierea.

Există însă și o serie de lucruri, gesturi, acțiuni, ce sunt interzise. Află ce nu ai voie să faci de Sâmbăta Mare, potrivit tradițiilor, obiceiurilor și superstițiilor legate de acest eveniment, potrivit impact.ro.

Tradiții, superstiții și obiceiuri în ultima zi a Postului Paștelui

În primul rând, în ultima zi a Postului Paștelui, credincioșii nu au voie să se supere sau să se certe, mai ales dacă s-au împărtășit. Cei care nu vor respecta „interdicția” vor fi urmăriți de ghinion și vor avea motive de supărare tot anul.

Tradiția mai spune că toți cei care se împărtășesc în Sâmbăta Mare nu au voie să se sărute cu partenerul de viață sau să îi lase pe cei din jur să îi sărute pe obraz. Se spune că cel care îi va săruta le va lua împărtășania, iar pentru a evita acest lucru ar trebui să doarmă după ce au primit Sfânta Împărtășanie.

Publicitate

Cu toate că în Sâmbăta Mare se pregătesc preparatele ce urmează să fie puse pe masa de Paște pentru familie și musafiri, gospodinele nu au voie să guste din ele, având în vedere că este încă perioadă de post. Toate preparatele pot fi gustate abia în ziua de Paște 2022, atunci când se încheie perioada de post.

Un alt obicei specific este mersul la biserică pentru a asista la slujba de Înviere și a primi Lumina Sfântă. O tradiție mai veche spune că, imediat după ce au luat Lumina Sfântă, credincioșii ar trebui să meargă și la mormintele celor dragi pentru a le duce simbolul Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

Există și o superstiție potrivit căreia după Înviere, credincioșii ar trebui să înconjoare de trei ori casa cu Lumina Sfântă, un gest ce le poate oferi protecție împotriva răului.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes