Connect with us
Publicitate

Social

Tot mai puține curse la aeroportul din Sibiu. Autoritățile cred că sibienii ar putea veni la Brașov să zboare spre destinații din străinătate

Publicat

pe

Nici nu s-a deschis oficial că deja aeroportul din Brașov atrage pasageri din alte orașe mari unde există autogări de mulți ani. Un exemplu vine de la Sibiu, acolo unde mai multe companii aeriene au renunțat la zborurile obișnuite, iar acum călătorii sunt nevoiți să caute alte locuri de unde să zboare spre destinații de peste hotare.

Publicitate

Potrivit oradesibiu.ro, Ryanair nu mai operează niciun zbor din orașul de pe Cibin, iar Wizz Air mai are doar câteva curse pe listă. 13 destinații sunt disponibile, în prezent, de pe Aeroportul Internațional Sibiu (AIS), cinci dintre ele fiind doar de vacanță. În acest ritm, consilierul județean Paur Porr consideră că sibienii vor ajunge să meargă până la Brașov pentru a putea zbura în afara țării.

Paul Porr, consilier județean din partea FDGR, a precizat, în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean de miercuri, atunci când au fost supuse la vot două proiecte care vizau majorarea costurilor lucrărilor de modernizare și extindere a aeroportului sibian, că prin anul 2016 se vorbea despre realizarea unui caiet de sarcini pentru dezvoltarea globală a AIS.

Anii au trecut, iar acel caiet de sarcini n-a mai fost făcut. Între timp, vecinii din Brașov au reușit să construiască un aeroport, iar asta se va reflecta în dinamica curselor operate pe aeroportul din Sibiu.

Publicitate

„În urmă cu câțiva ani, cred că 2016, început de 2017, a fost vorba de efectuarea unui caiet de sarcini referitor la dezvoltarea globală a aeroportului, iar acest caiet să fie publicat într-o revistă de specialitate în limba engleză și să se facă apoi o licitație în funcție de ofertele primite. Acest caiet de sarcini, după știrea mea, nu s-a făcut. În timp ce la Brașov, în doi ani, s-a făcut un aeroport, noi n-am fost în stare să facem măcar un caiet de sarcini. Doamna președintă mi-a răspuns prin 2020 că acum avem pandemie și nu aruncăm banii pe caiete de sarcini. Pandemia a trecut și la anul, după cum se știe, nu mai avem voie să subvenționăm aeroportul conform unor norme europene care intră în vigoare în 2024”, a spus consilierul județean Paul Porr (FDGR).

Potrivit acestuia, sibienii vor ajunge să meargă până la Brașov pentru a zbura în afara granițelor, având în vedere numărul zborurilor din Sibiu din prezent.

„Deja acum a plecat Ryanair de tot, Wizz Air a redus zborurile și Brașovul încă nici n-a deschis aeroportul. I-am spus doamnei președintă tot în plenul Consiliului Județean că sibienii o să-i mulțumească că vor trebui să meargă la Brașov sau la Cluj pentru a lua avionul spre Londra sau spre Barcelona. Din păcate, așa se va întâmpla”, a adăugat acesta.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Observator

    18 mai, 2023 at 10:20 am

    E bun acest articol ca tiribomba propagandistica ! In primul rand Sibiu nu e oras mare pentru ca are sub 200.000 de locuitori ,iar in al doilea rand ma intreb cu cine va atrage Brasovul pasageri din alte orase,cu Dan Air al carui site de rezervari nu functioneaza pe toate dispozitivele si care a anulat deja doua destinatii inainte chiar sa inceapa sa le opereze !!! Deocamdata Ryanair nu are nici macar planuri de a zbura de la Brasov iar WizzAir are doua destinatii cu preturi exorbitante daca ati verificat preturile pentru Dortmund si Londra ;

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes