Administrație
Timp de trei luni braşovenii pot patina gratuit în Piaţa Sf. Ioan. Patinoarul de 600 de metri pătraţi se deschide mâine

Începând din 30 noiembrie, și până în 28 februarie, brașovenii se pot bucura, gratuit, de frumusețea sportului pe gheață la patinoarul din Piața Sf. Ioan. Cu o suprafață de 600 de m.p., este cel mai mare patinoar amplasat de primărie, având o suprafață de gheață dublă față de cel de anul trecut. Deschiderea oficială va avea loc mâine, la ora 19.30, cu un spectacol pe gheață al sportivilor de la secția de patinaj artistic a Clubului Corona Brașov.
„Magia Crăciunului vine, și în acest an, și pe patine, atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. Astfel că, de mâine, brașovenii se pot bucura, în următoarele 3 luni, de cel mai mare patinoar pe care municipalitatea l-a instalat în Brașov. Și pentru că este un patinoar pentru toți brașovenii, accesul este gratuit, iar cei care nu au patine, le pot primi tot gratuit. Vă așteptăm să simțiți din plin frumusețea sărbătorilor de iarnă pe patinoar, dar și în toate locurile și la toate evenimentele pe care, împreună cu partenerii noștri, vi le-am pregătit în cadrul evenimentului Magia iernii la Brașov”, a precizat viceprimarul Flavia Boghiu.
Patinoarul va fi deschis până în data de 28 februarie. Programul de funcționare este de luni până vineri, între orele 15:30 – 20:00, iar sâmbătă și duminică, patinoarul va fi deschis între orele 11:00 și 21:00. Fiecare serie va avea o durată de 90 de minute, urmată de 30 de minute pentru curățarea și refacerea gheții.
Pe timpul mini-vacanței de 1 decembrie și a vacanței de iarnă a copiilor, programul zilnic va fi identic cu cel de duminica. Astfel, în perioada 30.11 – 04.12.2022, patinoarul va fi deschis între orele 11:30 – 21:00. Între 05.12 și 22.12.2022, programul va fi de luni până vineri: 15:30 – 20:00, ultima serie va fi de o oră, iar sâmbătă și duminică, programul va fi între 11:00 – 21:00. În perioada vacanței de iarnă, 23.12 – 08.01.2023, programul va fi, zilnic, între orele 11:30 -20:00.
Începând cu data de 09.01 și până în 28.02.2023 se revine la programul diferențiat pentru zilele lucrătoare și weekend, astfel de luni până vineri programul va fi de la 15:30 la 20:00, ultima serie 1 oră, iar sâmbăta și duminica programul va fi între orele 11:00 – 21:00
Intrarea pe patinoar va fi gratuită. Vizitatorii pot folosi patinele proprii sau patinele pentru copii și adulți puse la dispoziție tot în mod gratuit.
Tot în Piața Sf. Ioan, brașovenii și turiștii vor putea bucura de o cana de ceai cald sau de vin fiert, de gogoși, clătite și alte bunătăți pe care le vor găsi la food-truckurile din această piață.
Vă reamintim că miercuri, 30 noiembrie, Brașovul redevine un oraș din poveștile de iarnă și intră în magia sărbătorilor. Astfel, de la ora 17.00, brașovenii sunt invitați să participe, în Piața Sfatului, la evenimentele dedicate aprinderii luminițelor de sărbători și deschiderii oficiale a celui mai mare Târg de Crăciun de până acum.
-
Evenimentacum o zi
Corupţie în Poliţia Braşov. Percheziţi la 6 oameni ai legii şi două sedii de Poliţie
-
Fapt diversacum 2 zile
FOTO / Un braşovean a organizat o tabără extremă pentru bărbați într-un cătun izolat: „Un loc unde ne întoarcem la origini, ieșim din zona de confort”
-
Evenimentacum 2 zile
Prima sentinţă definitivă în dosarul „Şpagă în spitalele Covid din Braşov”. Poliţistul care sifona date din dosar a primit şase ani de închisoare
-
Fapt diversacum o zi
Ce taxă plateau pe vremuri negustorii la târgul din Piața Sfatului?
-
Evenimentacum 3 zile
VIDEO / Ninge abundent în Brașov și Covasna. Drumarii intervin încă de dimineață pentru a curăța șoselele de zăpada proaspăt depusă
-
Fapt diversacum o zi
VIDEO / Imagini de colecţie! Cum prezenta propaganda comunistă, în 1967, deschiderea restaurantului Coliba Haiducilor din Poiana Brașov: „Specialitățile casei: vânatul și puiul fript în sabie”
-
Fapt diversacum o zi
VIDEO / Imagini savuroase, la Sanctuarul Libearty din Zărnești. Doi urși au fost filmați în timp ce se jucau în zăpadă
-
Evenimentacum 2 zile
Un individ care a încercat să răpească o fetiță, pe o stradă din Sfântu Gheorghe, este căutat de poliție. Oamenii legii i-au făcut portretul robot