Util
Tess Rally Brașov aduce restricții de circulație, în centrul orașului, dar și pe șoselele din județ. Inclusiv autobuzele RATBV vor circula pe trasee temporare

Cea mai longevivă etapă a Campionatului Național de Raliuri Betano – TESS Rally Brașov își sărbătorește ediția cu numărul 51 la sfârșitul ultimei săptămâni a lunii octombrie. Organizatorii se așteaptă și în acest an la o prezență numeroasă din partea celor mai buni piloți ai ramurii sportive, printre aceștia putând să-i amintim pe Simone Tempestini – de 6 ori campion național absolut al României, pe Dan Gîrtofan – dublu campion național absolut în țara noastră, cât și pe fiul lui, pe Andrei – proaspăt campion absolut pe asfalt.
Cu un program de 2 zile de concurs, echipajele de concurs se vor aventura pe drumurile forestiere din apropierea municipiului gazdă, respectiv vineri seara inclusiv în centrul istoric al Municipiului Brașov – Bd. Eroilor, unde brașovenii și nu numai pot urmări evoluția „actorilor” din CNRB, într-o probă spectacol – denumită de organizatori drept „Brașov Rally Show”.
Totuși, pentru necunoscătorii acestui sport, este de precizat faptul că probele speciale, adică segmentele cronometrate pe care se desfășoară raliul sunt închise circulației publice rutiere, astfel organizatorul împreună cu autoritățile publice este nevoit să închidă anumite drumuri pentru o perioadă determinată. Aceste restricții de circulație se aplică atât pentru siguranța echipajele cât și pentru cea a publicului.
De departe, cea mai importantă restricție pe care brașovenii doresc s-o afle este cea corelată cu „Brașov Rally Show”. Restricția se va aplica vineri, 28 octombrie, în intervalul 17:30 și 22:30, vizând străzile Bd. Eroilor și Piața Teatrului, pe sectorul de drum cuprins între Hotel Aro Palace și Teatrul Dramatic „Sică Alexandru”.
Restricții însă vor fi și pe drumurile forestiere din județele Brașov și Prahova, prima dintre ele fiind tot vineri, 28 octombrie, în intervalul 07:30-12:00 și va afecta circulația pe Drumul Forestier Calea Cetății (Crizbav), pe sectorul cuprins între intersecția Str. Mihai Viteazu cu DC 70 (inclusiv drumul nou asfaltat), continuă pe drumul forestier Calea Cetății până la intrare în cartierul Cutuș.
Cea de-a doua restricție a zilei de vineri se va aplica în intervalul orar 11:00-19:30 și vizează un alt drum forestier – aici fiind vorba despre DF Valea Gârcinului (Săcele), pe sectorul cuprins între Str. Gârciniului (Cantonul silvic), continuă pe drumul forestier Valea Gârciniului până la intersecția cu DC 129A și continuă pe DC 129A până la intersecția DC 129A cu DF Limbășel (Azuga).
Ultima dar nu cea din urmă restricție a zilei de 28 octombrie va afecta circulația pe Drumul Forestier Limbășel (Azuga-Predeal), pe sectorul cuprins între intersecția DC 129A cu DF Limbășel (Azuga), continuă pe drumul forestier Limbășel până la intersecția DF Limbășel cu DC 129A și continuă pe DC 129A până la intersecția DC 129A cu DC 15 (Predeal), restricția aplicându-se în intervalul 11:30-19:30.
Dat fiind programul TESS Rally Brașov 51 care se întinde și pe durata zilei de sâmbătă, 29 octombrie, organizatorul anunță alte două restricții în zona Bran-Săcele, respectiv Pârâul Rece-Predeal.
Prima restricție va fi impusă începând cu ora 07:30 și se va încheia la 19:00, drumurile vizate fiind cele forestiere Calea Haiducilor și Pănicer, sectorul afectat de restricții fiind cel cuprins între intersecția DC 51 cu Str. Valea Porții (Bran), continuă pe drumul forestier Calea Haiducilor, iar apoi pe drumul forestier Pănicer până la intersecția DF Pănicer cu DJ 101 (Rășnov – Glejărie).
Ultima restricție de circulație din acest an vizează Drumul Forestier Valea Râșnoavei (Drumul Reginei), fiind impusă în intervalul orar 08:00-18:00 pe sectorul cuprins între intersecția DN 73A cu DF Valea Râșnoavei (în apropierea pensiunii Zeynep), continuă pe Drumul Reginei până la intersecția Str. Reginei cu DN 73A (intrare Predeal).
Cât despre circulația mijloacelor de transport în comun, RATBV a anunțat că se vor produce unele modificări în orarele și traseele de circulație ale mai multor linii, schimbările fiind determinate de desfășurarea unei probe a Raliului Brașovului pe Bulevardul Eroilor, în zona cuprinsă între hotelul Aro Palace și Teatrul Dramatic. Astfel, între orele 17.15 și aproximativ 22.30, circulația autobuzelor de pe liniile 1, 2, 2B, 4, 6, 16, 17, 31, 34, 34B, 36 și 41 se va face, pe sensul de deplasare spre Livada Poștei, cu întoarcere pe strada Vlad Țepeș. RATBV S.A. va înființa o stație temporară pentru aceste linii în capătul străzii Vlad Țepeș, care să înlocuiască stația Teatrul Dramatic.
De asemenea, în același interval orar, autobuzele de pe linia 5, pe sensul de deplasare Stadion Municipal – Roman, vor circula pe ruta Stadion Municipal – Stadion Tineretului – Bulevardul Griviței – Strada 13 Decembrie – Strada Castanilor, iar apoi pe traseul obișnuit.
Alte modificări ale traseelor pot interveni pentru scurt timp în urma măsurilor operative luate de Poliția Rutieră. RATBV S.A. va lua toate măsurile ca după finalizarea competiției să se revină în cel mai scurt timp posibil la circulația după orarele și traseele obișnuite ale unei zile de vineri.
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO – VIDEO / Accident violent în Braşov! Mașina unei școli de șoferi „s-a înfipt” într-un stâlp pe strada Păcii. Şoferul era în timpul examinării
-
Economicacum 3 zile
Braşovul a depăşit Capitala în topul orașelor cu cele mai mari prețuri din domeniul imobiliar. Este pe locul doi, după Cluj
-
Economicacum 3 zile
Prodlacta Brașov și-a cerut insolvenţa. Compania avea în primul semestru datorii de peste 30 de milioane lei
-
Evenimentacum 3 zile
O casă din Bran a fost ţinta hoţilor! Proprietarul a rămas fără 17.000 de lei, după ce tâlharii au spart locuinţa
-
Evenimentacum 3 zile
Agenția de Investigare Feroviară a deschis o anchetă în cazul pantografului rupt de la un tren, care a rănit trei tinere la Azuga
-
Turismacum 3 zile
Târgurile de Crăciun din România, atracție pentru turiștii străini. Brașovul, Sibiul sau Craiova, printre destinațiile preferate ale vizitatorilor de peste hotare
-
Socialacum 3 zile
Procedură în premieră, la Spitalul Județean Brașov. Medicii au realizat prima crioablație pentru fibrilația atrială
-
Economicacum 3 zile
Anul 2024 începe cu veşti proaste pentru braşoveni. Apa de la robinet se scumpeşte cu aproape 2 lei/mc